Oficialii de la Kiev prevăd sfârșitul lui Putin. „Cred că a început numărătoarea inversă” (BBC)

Data publicării:
Vladimir Putin își verifică ceasul de la mână
Vladimir Putin își consultă ceasul. Foto: Profimedia Images

Evoluțiile recente din Rusia, care au culminat cu rebeliunea de o zi a mercenarilor Wagner, au întărit convingerea oficialilor de la Kiev că regimul lui Putin se apropie de sfârșit, scrie BBC, care a strâns declarațiile mai multor consilieri importanți din cercul apropiat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Cred că a început numărătoarea inversă”, a declarat Andriy Yermak, cel mai apropiat consilier al președintelui Zelenski.

„Aceasta (Rusia) este o țară teroristă al cărei lider este o persoană care a pierdut legătura cu realitatea. Lumea trebuie să ajungă la concluzia că este imposibil să aibă orice fel de relație serioasă cu această țară”, a mai spus Yermack.

Mai mulți oficiali ucraineni de rang înalt, cu care BBC a stat de vorbă, susțin că Vladimir Putin nu ar putea supraviețui unei pierderi importante de autoritate.

Potrivit acestora, totul a început cu decizia dezastruoasă de a declanșa o invazie pe scară largă în Ucraina în februarie anul trecut. Revolta Wagner și denunțarea de către Prigojin a justificărilor Kremlinului pentru război au eliminat, spun ei, ceea ce mai rămăsese din șansele lui Putin de a rezista.

„Regimul Putin nu mai poate fi salvat”, a insistat unul dintre ei.

„Prigojin nu este cel mai înalt în grad”

Alți oficiali de rang înalt de la Kiev sunt convinși că Putin are de înfruntat unele rețele informale, dar organizate, de persoane din interior dezamăgite.

Oleksii Danilov, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, a declarat pentru BBC că „Prigojin nu este cel mai înalt în grad. Ei ar putea deveni noua elită politică”.

Danilov a spus că printre aceștia se numără forțe de securitate, oficiali și reprezentanți ai oligarhilor ruși, care consideră că decizia lui Putin de a invada Ucraina a fost un dezastru personal pentru ei, precum și o amenințare pentru Rusia.

Întrebat de BBC dacă are dovezi care să îi susțină analiza, Danilov nu a ezitat: „Nu fac speculații. Știm cine sunt acești oameni, știm despre viețile lor”.

„Prigojin va obține ceea ce și-a dorit”

Mihailo Podoliak, un alt consilier apropiat al președintelui Zelensky, este de acord că există „mai multe grupuri de oameni care doresc să preia puterea în Rusia”.

Sistemul construit de dl Putin, de sus în jos și autoritar, a fost, potrivit acestuia, înlocuit de un vid în centrul puterii.

Un alt oficial de rang înalt, care a vorbit sub condiția anonimatului, a mers și mai departe, sugerând că Putin ar fi forțat să îi demită pe ministrul apărării, Serghei Șoigu, și pe șeful Statului Major, generalul Valeri Gherasimov, poate ca răspuns la un alt eșec militar.

Înlăturarea celor doi a fost, de altfel, și principala cerere a lui Prigojin și a răzvrătiților Wagner.

„Prigojin va obține ceea ce și-a dorit”, a prezis oficialul. „Viața sa politică nu s-a terminat. El nu va rămâne în exil în Belarus”.

Lupta pentru putere

Unii oficiali ucraineni împărtășesc teama care le dă insomnii liderilor occidentali - aceea că o prăbușire a regimului Putin ar putea duce la un pericol real, în timp ce potențialii săi succesori se vor lupta pentru putere în țara cu cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume.

Această perspectivă va fi cu siguranță o prioritate pe ordinea de zi a summitului NATO, care se va reuni luna viitoare în Lituania.

Președintele Zelenski și consilierii săi doresc ca summitul să le ofere o cale fermă și  fără echivoc de aderare la NATO. Ei consideră că cel mai bun răspuns la instabilitatea din Rusia este de a prezenta un zid de fier Moscovei.

Dar incertitudinea din jurul președintelui Putin și a regimului său, după aproape un an și jumătate de război dezastruos și după drama Wagner, ar putea alimenta anxietatea acelor țări NATO care ar prefera ca războiul să se încheie în jurul mesei de negocieri, nu pe câmpul de luptă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...