Oficiali ai SUA au recuperat de pe iahtul confiscat de la un oligarh rus un ou Fabergé. Dacă e autentic, ar valora milioane de dolari

Data actualizării: Data publicării:
iahtul amadea vazut din lateral
Iahtul confiscat de la oligarhul rus Suleiman Kerimov. Foto: superyachttimes.com

Oficialii americani au recuperat ceea ce pare a fi un ou Fabergé de pe un iaht confiscat de la un oligarh rus în Fiji, a anunțat recent procurorul general adjunct al SUA. Dacă oul-bijuterie este autentic, ar fi unul dintre puținele rămase în lume și ar valora milioane de dolari, relatează CNN.

Iahtul Amadea în valoare de 300 de milioane de dolari, deținut de Suleiman Kerimov, oligarh sancționat în urma războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a fost transportat în Golful San Diego la sfârșitul lunii trecute. În luna mai, la cererea Statelor Unite, autoritățile din Fiji au confiscat ambarcațiunea.

Potrivit sursei citate, procurorul general adjunct al Statelor Unite, Lisa Monaco, a precizat că oul-bijuterie a fost una dintre cele mai „interesante" descoperiri pe care oficialii federali le-au făcut la bordul iahturilor confiscate.

Dacă oul se dovedește a fi autentic, ar fi unul dintre puținele rămase în lume și ar valora milioane de dolari. Ouăle Fabergé au fost create la Sankt Petersburg la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. Cel care a manufacturat această bijuterie a fost bijutierul Peter Carl Fabergé, fiul unui alt maestru bijutier, Gustav Fabergé. Fiecare ou Fabergé ascundea o surpriză la interior, tot sub forma unei bijuterii. Între anii 1885-1916 au fost create 50 de piese, 10 pentru țarul Alexandru al III-lea - care îi ofera soției sale câte una în fiecare an - și alte 40 de piese pentru țarul Nicolae al II-lea. Ouăle lui Fabergé erau realizate din aur sau argint, cu pietre preţioase sau semipreţioase.

Începând din martie, autoritățile din diverse țări au confiscat vase și vile de lux deținute de miliardari ruși, ca răspuns la sancțiunile impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Suleiman Kerimov a mai fost sancționat de Statele Unite în 2014 și 2018, ca răspuns la acțiunile Rusiei în Siria și Ucraina. Oligarhul rus fost sancționat și de Uniunea Europeană. Grupul operativ KleptoCapture al Departamentului de Justiție al SUA s-a concentrat pe confiscarea iahturilor și a altor bunuri de lux pentru a pune sub presiune finanțele oligarhilor ruși, în încercarea de a pune presiune pe președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina.

Autoritățile din SUA spun că Suleiman Kerimov face parte din grupul de oligarhi care au legături directe și profitabile cu guvernul rus.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...