Oamenii din Belarus fac crowdfunding ca să lupte cu epidemia, pentru că președintele crede că virusul este "o psihoză"

Data actualizării: Data publicării:
Employees wearing face shields and masks work at a cash register in a shopping mall of Minsk on April 11, 2020 during the COVID-19 outbreak, caused by the spread of the novel coronavirus., Image: 513630425, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Sergei GAPON / AFP / Profimedia
Foto: Profimedia

Sistemul de sănătate din Belarus este sprijinit de voluntari și campanii de crowdfunding pentru a lupta cu epidemia de coronavirus, deoarece președintele Alexander Lukashenko nu crede că virusul există, scrie The Guardian.

Autoritățile din Belarus au fost criticate pentru răspunsul întârziat la epidemie și continuă să găzduiească singurul campionat de fotbal activ, în timp ce președintele Lukashenko spune că pandemia este "o psihoză".

"Nimeni din această țară nu va muri de coronavirus", a declarat la începutul săptămânii Lukashenko.

Între timp, Andrej Stryzhak, activist și voluntar, a contribuit la fondarea grupului #bycovid19 pentru a aduna donații, a cumpăra și livra echipamente de protecție medicilor și angajaților din sistemul de sănătate. Grupul #bycovid19 este doar una dintre inițiativele pornite pe plan local de organizațiile non-guvernamentale și companii.

"Scopul nostru este să ne asigurăm că sistemul de sănătate nu cedează", spune Andrej Stryzhak. "În multe locuri, de exemplu în Vitebsk, există o situație dificilă. Sunt mulți bolnavi și mulți medici infectați".

În timp ce criza de materiale de protecție se adâncește, iar pe piața neagră o mască costă și 15 euro, Stryzhak alături de voluntari și alte organizații non-guvernamentale au strâns peste 110.000 de euro și au împărțit peste 27.000 de maști de protecție, dar și echipamente medicale și combinezoane.

"Cea mai grea situație este cu măștile de protecție", spune Stryzhak. "Dacă te uiți la datele oferite de guvern, proviziile oferite de noi reprezintă o proporție mare din total".

Ministrul Sănătății din Belarus a anunțat peste 4.200 de cazuri de coronavirus și 40 de morți, la o populație 9,5 milioane de oameni.

Pe măsură ce situația se agravează, au început să se deruleze zeci de campanii locale, acestea fiind pornite pentru a cumpăra sau produce echipamente medicale, a aduna fonduri, a oferi transport sau îngrijire persoanelor bătrâne și celor vulnerabile. O organizație din Minsk, Hackerspace, a folosit imprimante 3D pentru a produce viziere pentru medici.

Voluntarii subliniază că efortul lor nu are conotații politice și adaugă că ministerul Sănătății devine tot mai receptiv la ajutorul oferit. Unul dintre voluntari spune că devine tot mai clar că "societatea civilă nu va mai accepta tăcerea în ceea ce privește epidemia".

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...