Video O veche meserie reînvie în Franța. De ce un cercetător din domeniul nuclear și-a lăsat munca de birou pentru a face o muncă istovitoare

Deutsche Welle Data actualizării: Data publicării:
fermier de sale in ile de re
Laurent Miccoli extrage sare în Île de Ré din Franța Foto: captură video

E greu de crezut că această substanță a fost cândva atât de valoroasă, încât putea crea și distruge imperii. Se spune că în Roma antică, soldații erau plătiți uneori nu cu monede, ci cu sare. Chiar și în lumea noastră modernă, extragerea mineralului de înaltă calitate este o muncă epuizantă. Pe Ile de Ré, această meserie era pe cale de dispariție. Dar acum, insula a devenit un teren fertil pentru fermierii de sare. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta la ora 19:30.

 

Laurent Miccoli nu mai face febră musculară. Extrage kilogram după kilogram de sare din iazurile pline cu apă de mare. Cu grebla lui de patru metri, face asta cât e ziua de lungă.

Nu am mai făcut așa ceva până acum. Nu am făcut niciodată muncă manuală, eu sunt cercetător. Nu depun nicun fel de muncă fizică, nu e nici pe departe la fel de greu ca aici”, mărturisește Laurent Miccoli.

Laurent și-a schimbat slujba de birou din Paris pentru a extrage sare în Île de Ré. Are specializarea de biochimist în industria nucleară. Acum, lucrează doar desculț.

Îmi place cum totul se schimbă constant, chiar dacă noi continuăm să facem același lucru. Dar natura este uimitoare – fiecare zi este diferită. Culorile se schimbă mereu”, spune biochimistul.

O tehnică veche de 800 de ani

Ideea de a deveni fermier de sare i-a venit în timpul carantinei COVID. A început să învețe această tehnică veche de 800 de ani.

Hugues Leprince ajută la formarea următoarei generații de fermieri de sare. Cei mai mulți își vând recolta împreună, prin intermediul unui sistem tip cooperativă. Se antrenează împreună, iar Hugues are în prezent doi stagiari.

„Nu așa, nu e bine. Uite... Mișcarea trebuie să fie uniformă”, le arată el ucenicilor.

„Pregătim oameni ceva mai în vârstă, care au deja experiență de muncă. Experiența în alte domenii ajută, pentru că noi, fermierii de sare, suntem propriii noștri șefi”, spune Hugues Leprince, fermier de sare.

Île de Ré este cunoscută pentru fermele de sare. Meseria era pe cale de dispariție, dar astăzi, pe insulă sunt din nou peste o sută de fermieri.

„Vrem să transmitem mai departe toate aceste îndeletniciri, ne dorim ca acest meșteșug să nu dispară. Este destul de ușor să începi, trebuie doar să muncești din greu, dar asta e evident”, explică Hugues Leprince.

Ce înseamnă să fii fermier de sare

Hervé Rault s-a născut aici și a crescut în apropierea iazurilor. Pentru bărbatul de 39 de ani, această meserie este o afacere de familie - tatăl și bunicul lui au fost și ei fermieri de sare.

Personal, simt că lucrurile se schimbă... Sunt mai multe precipitații, iar anotimpurile nu mai sunt la fel de distincte ca înainte”, spune Hervé Rault, fermier de sare.

Hervé e îngrijorat în privința viitorului. Iazurile sunt sub nivelul mării și, dacă acesta crește, vor fi inundate nu doar ele, ci porțiuni întregi ale insulei.

El lucrează cu jumătate de normă pentru administrația locală, întreținând diguri. Le inspectează pe toate de două ori pe an.

„Protejez piatra de temelie a muncii mele, ceea ce e important pentru mine”, spune Hervé Rault.

Astăzi, el vizitează partea de est a insulei.

Totul e în regulă aici”, constată fermierul de sare.

Digurile, în luptă cu schimbările climatice

Un dig a fost reconstruit cu doar patru ani în urmă și a fost ridicat peste nivelul de dinainte. Șeful lui Hervé i se alătură pentru inspecție.

Nu-l putem lăsa așa”, spune Lionel Quillet, șeful lui Hervé.

În timpul ciclonului Xynthia din 2010, totul a fost inundat. Acum, digurile sunt ridicate unul câte unul, pentru a proteja insula.

„A fost un răspuns la schimbările climatice, pentru a proteja următoarele generații până când întreaga situație va fi regândită”, arată Lionel Quillet.

Digurile vor fi gata în aproximativ șase ani.

Laurent extrage ultimul kilogram de sare înainte de apusul soarelui. E momentul în care i se termină ziua de muncă.

„De-abia aștept să am grijă de propriile mele iazuri de sare. Ca un adevărat fermier, nu doar un stagiar”, spune biochimistul Laurent Miccoli.

Datorită progreselor pe care le face, acea zi nu e departe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri