O tânără din Teheran a fost arestată pentru că a mers la restaurant fără hijab. Protestele continuă în Iran

Data publicării:
Anti Hijab Protests for Mahsa Amini - Iran
Protestatarii și jandarmii, față în față la Teheran. Foto: Profimedia Images

Forțele de securitate iraniene au arestat o tânără din Teheran după ce o fotografie cu ea și cu o altă femeie care mâncau la un restaurant fără a purta hijab a fost publicată pe rețelele sociale, relarează CNN.

Fotografia a apărut miercuri, arătându-le pe cele două femei luând micul dejun într-o cafenea. Una dintre femeile din fotografie, Donya Rad, a fost arestată la scurt timp după ce fotografia a a apărut pe internet.

CNN a vorbit cu sora ei, care a povestitpoliția a contactat-o pe Donya și a convocat-o pentru a-și explica gestul.

După câteva ore în care nu am primit nicio veste, Donya mi-a spus într-un apel telefonic scurt că a fost transferată la secția 209 a închisorii Evin”, a spus sora ei pentru CNN.

Închisoarea Evin din Teheran este o instituție cunoscută pentru brutalitatea ei, în care regimul îi încarcerează pe disidenții politici și unde sunt duși deținuții gestionați de Ministerul iranian al Informațiilor.

În ultimele zile, forțele de securitate ar fi reținut mai mulți iranieni influenți, printre care scriitoarea și poeta Mona Borzouei, fotbalistul iranian Hossein Mahini și fiica fostului președinte iranian Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, Faezeh Rafsanjani.

Cântărețul iranian Shervin Hajipour a fost, de asemenea, arestat săptămâna aceasta. Cântecul lui Hajipour, „For...”, inspirat de protestele din Iran, a devenit viral pe internet, făcând milioane de vizualizări.

Joi, pe coperta cotidianului Hamshahri, apropiat de putere, titlul era „Celebritățile protestelor”, cu o fotografie a fostului jucător de fotbal Ali Karimi, alături de actori și actrițe iraniene care au susținut în mod vocal protestele. În articol se spune că aceștia „sunt unul dintre principalele motive pentru recentele proteste”.

„Nu noi suntem cei care provoacă tulburările. Noi suntem o parte a poporului”, a scris actorul iranian Ehsan Karamy pe Instagram.

„Nu induceți poporul în eroare. Urmăriți-i pe adepții radicalilor care au furnizat, bucată cu bucată, lemnele pentru acest incendiu”, a continuat el.

Represiunea guvernamentală a continuat după aproape două săptămâni de proteste. Zeci de oameni au murit în confruntările dintre forțele de securitate. Iran Human Rights estimează că s-a confirmat că cel puțin 83 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în timpul protestelor care au urmat morții lui Mahsa Amini.

Peste o mie de persoane care au legătură cu protestele au fost reținute până la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit agenției de presă de stat IRNA. Cel puțin 28 de jurnaliști arestați au fost arestați începând de joi, potrivit Comitetului pentru protecția jurnaliștilor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei