O tânără din Bulgaria s-a dezbrăcat complet înainte ca avionul în care se afla să decoleze. Zborul a întârziat trei ore
Data publicării:
O tânără din Bulgaria s-a dezbrăcat complet înainte ca avionul în care se afla să decoleze. A fost nevoie de intervenția autorităților pentru a o scoate din aeronavă, aceasta chiar atacând unul dintre polițiști, potrivit Bild.
Tânăra în vârstă de 27 de ani a început să se dezbrace complet în timp ce se afla într-un avion Lufthansa, care pleca vineri din Munchen către Sofia.
Mai mulți polițiști au fost chemați la fața locului, încercând să o calmeze pe femeie și să o convingă să se îmbrace. Unul dintre ei ar fi încercat chiar să pună o pătură pe tânără, însă femeia l-a mușcat.
Ulterior, femeia a fost scoasă cu forța din avion și transportată la spital.
În urma incidentului, ea s-a ales cu dosar penal, iar zborul a avut o întârziere de peste trei ore.