O casă de licitaţii germană va scoate la vânzare o scrisoare a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit în luna septembrie la vârsta de 96 de ani. Suverana a redactat cele două pagini în 1966.
Casa de licitaţii Eppi, al cărei sediu general se află la Stuttgart, va pune în vânzare, sâmbătă, o scrisoare pe care fosta suverană a redactat-o pe două pagini în anul 1966.
Scrisoarea i-a fost adresată sportivei germane Etti Plesch, născută Maria Grafin von Wurmbrand-Stuppach, ai cărei cai au căştigat de două ori prestigioasa cursă hipică Epson Derby din Anglia, scrie dpa, potrivit Agerpres.
În acea scrisoare, fosta suverană s-a declarat încântată de o fotografie făcută acelor cai pe domeniul ei regal Sandringham şi pe care a primit-o de Crăciun din partea sportivei germane. Apoi, regina Elisabeta a II-a, pe atunci în vârstă de 40 de ani, afirma în finalul scrisorii că răbdarea este probabil cea mai importantă calitate în domeniul creşterii cailor de curse, alături de puţin noroc.
Ferdinand Benedickt Eppli, proprietarul casei de licitaţii germane, se aşteaptă ca două grupuri de persoane să fie interesate de acest document, al cărui preţ de pornire a fost fixat la 2.600 de euro.
"Există persoanele entuziasmate de efecte poştale care au o poveste interesantă sau care provin de la expeditori proeminenţi. Şi, desigur, există admiratorii familiei regale britanice", a declarat el.
Pe lângă scrisoarea fostei suverane, la licitaţia de sâmbătă va fi pusă în vânzare şi o scrisoare expediată de biroul de presă al prinţesei Diana de la Palatul Buckingham.
Editor : I.C