O navă de război americană a trecut prin Strâmtoarea Taiwan. Reacția furioasă a Chinei

Data publicării:
distrugătorul cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke, Chung-Hoon
Distrugătorul cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke, Chung-Hoon. Foto: Profimedia

O navă de război americană a traversat joi Strâmtoarea Taiwan, parte a ceea ce armata americană consideră a fi o activitate de rutină, dar care a enervat China.

În ultimii ani, navele de război americane şi, uneori, cele ale unor state aliate precum Marea Britanie şi Canada, au traversat strâmtoarea, stârnind furia Chinei, care revendică Taiwanul în pofida opoziţiei guvernului insulei, ales în mod democratic, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, armata americană a declarat că distrugătorul cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke, Chung-Hoon, a efectuat tranzitul.

Tranzitul lui Chung-Hoon prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul Statelor Unite faţă de o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă, se arată în comunicat.

Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei la Washington, a declarat că Beijingul se opune ferm acestei activităţi şi a îndemnat SUA să înceteze imediat să provoace probleme, escaladarea tensiunilor şi subminarea păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan.

Navele de război ale SUA îşi arată frecvent muşchii în numele exercitării libertăţii de navigaţie. Aceasta nu înseamnă menţinerea liberă şi deschisă a regiunii.China va continua să rămână în alertă maximă, este pregătită să răspundă în orice moment la toate ameninţările şi provocările şi îşi va proteja cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a adăugat Liu.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că nava a navigat în direcţia nord prin strâmtoare, că forţele sale i-au monitorizat trecerea şi nu au observat nimic ieşit din comun.

Strâmtoarea îngustă a Taiwanului este o sursă frecventă de tensiune militară de când guvernul învins al Republicii Chineze a fugit în Taiwan în 1949, după ce a pierdut războiul civil în favoarea comuniştilor, care au înfiinţat Republica Populară Chineză.

SUA nu au relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, dar sunt obligate prin lege să ofere insulei mijloacele de a se apăra.

China nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul sub controlul său. Taiwanul promite că se va apăra dacă va fi atacat, declarând că pretenţiile de suveranitate ale Beijingului sunt nule deoarece Republica Populară Chineză nu a guvernat niciodată insula.

Un avion militar chinez s-a apropiat la mai puţin de trei metri de o aeronavă a forţelor aeriene americane în disputata Mare a Chinei de Sud luna trecută, forţând-o să efectueze manevre pentru a evita o coliziune în spaţiul aerian internaţional. Înaintea acestui eveniment, Statele Unite au remarcat o tendinţă recentă de comportament din ce în ce mai periculos al aeronavelor militare chineze.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Tara Reid, schimbată total. Fanii au remarcat transformarea chipului actriței de 49 de ani: „Prea multe...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal