O navă comercială a fost lovită de o dronă lansată de rebelii houthi în largul coastelor Yemenului

Data actualizării: Data publicării:
nava cargo
Foto: Profimedia

O navă comercială a fost avariată, iar echipajul său a fost uşor rănit de un atac cu drone în largul coastei Yemenului, unde rebelii yemeniţi houthi îşi înmulţesc raidurile împotriva navelor comerciale, au anunţat duminică două agenţii de securitate maritimă.

Rebelii houthi, membri ai „Axei rezistenţei”, o grupare de mişcări susţinute de Iran şi care include Hamasul palestinian şi Hezbollahul libanez, lansează de luni de zile atacuri în largul coastelor Yemenului împotriva navelor care, potrivit acestora, servesc Israelul, spunând că acţionează astfel în sprijinul Fâşiei Gaza, bombardată de armata israeliană, relatează AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt militar al houthi, Yahya Saree, a confirmat duminică într-un comunicat că forţele rebele au vizat două nave, una lovită de „o lovitură directă”, cealaltă „de o serie de rachete de croazieră”.

Acest ultim atac a avut loc la aproximativ 120 kilometri vest de oraşul-port yemenit Hodeidah, a indicat agenţia britanică de securitate maritimă UKMTO.

Căpitanul unei nave comerciale a raportat că a fost lovit de o dronă care a provocat avarii navei”, potrivit unui comunicat al agenţiei, adăugând că „nava se îndreaptă către următorul său port de escală”.

Potrivit Ambrey, o altă agenţie de securitate maritimă, este vorba despre un vrachier sub pavilion liberian şi care aparţine Greciei.

Centrul comun de informare maritimă (JMIC), care supraveghează această zonă de tranzit strategică, a declarat că a fost „a doua oară când nava a fost vizată”, după ce mai devreme au fost lansate rachete în direcţia sa în timpul călătoriei în Golful Aden.

În timp ce tranzita Marea Roşie, nava a raportat că a fost lovită (...). Câţiva membri ai echipajului său au suferit răni care nu le pun viaţa în pericol şi care nu necesită îngrijiri medicale imediate”, a indicat Centrul.

JMIC a efectuat o anchetă şi consideră că această navă a fost vizată din cauza faptului că alte nave aparţinând aceleiaşi companii fac escală în porturile din Israel”, potrivit sursei.

Mai devreme duminică, UKMTO a indicat că a primit un apel de urgenţă de la o a doua navă în largul coastelor de sud-est ale Yemenului, care a lua apă fără a specifica cauza incidentului.

Acest lucru a obligat echipajul să abandoneze nava. Ei au fost recuperaţi de o navă care le-a oferit asistenţă”, a precizat UKMTO într-un raport de incident, adăugând că nava inundată "rămâne în derivă".

Sâmbătă, armata americană, care a desfăşurat lovituri de represalii împotriva rebelilor houthi după atacurile lor asupra unor nave, a declarat că a distrus în ultimele 24 de ore trei drone nautice aparţinând rebelilor.

A fost stabilit că cele trei drone reprezentau o ameninţare iminentă pentru Statele Unite, forţele coaliţiei şi navele comerciale din regiune”, a adăugat aceasta.

Armata americană a mai spus că rebelii au lansat trei rachete antinavă în Golful Aden, dar nu au fost raportate răniri sau pagube semnificative.

Atacurile în Marea Roşie şi în Golful Aden, zone maritime-cheie pentru comerţul mondial, au făcut să crească vertiginos costurile asigurărilor şi au incitat numeroase companii de transport maritim să navigheze prin sudul Africii, o rută mult mai lungă.

În afară de atacurile împotriva navelor, rebelii houthi au reţinut recent peste 12 lucrători umanitari, între care angajaţi ai ONU, acuzându-i că fac parte dintr-o „reţea de spionaj americano-israeliană”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri