Rămășițele unei femei din Texas care a dispărut în urmă cu 3 ani, după ce a sunat la 911 pentru a spune că este urmărită, au fost găsite într-o zonă împădurită, potrivit polițiștilor citați de NBC News.
Lauren Thompson, mamă a trei copii, a dispărut pe 10 ianuarie 2019. În luna iulie a acestui an, au fost localizate rămășițe osoase, a spus șeriful Cutter Clinton.
Radiografiie dentare au fost folosite pentru a identifica rămășițele, iar concluzia a fost că sunt ale lui Thompson.
„Biroul nostru va urmări toate pistele de anchetă”, a spus el.
În ziua în care Thompson a dispărut, ea a sunat la 911 și i-a spus operatorului că crede că cineva o urmărește, a spus șeriful Kevin Lake. Femeia părea „dezorientată și confuză” în timpul apelului și a spus că a fugit din mașină. Apelul s-a încheiat brusc după 21 de minute, când polițiștii cred că telefonul a rămas fără baterie.
Polițiștii au găsit mașina lui Thompson blocată în noroi pe marginea unui drum din comunitatea Rock Hill din Texas a spus Lake.
Autoritățile au luat legătura cu oamenii cu care Thompson s-a întâlnit în acea zi. O persoană le-a spus anchetatorilor că se aflau în zonă la pescuit și că mașina a derapat și a ieșit de pe șosea.
„Bărbatul i-a spus că va merge până acasă pentru a lua un alt vehicul cu care să scoată mașina din noroi, dar apoi ea a fugit în pădure”, a spus polițistul.
La acea vreme, anchetatorii nu aveau informații că oamenii cu care se afla Thompson au fost implicați în dispariția ei, a mai spus Lake. Biroul șerifului nu a anunțat niciodată public existența unui suspect sau a unei persoane de interes în acest caz.
Editor : M.B.