O femeie de 111 ani din Georgia s-a vindecat de Covid-19 și a fost externată din spital luni. Ea a stat 12 zile în spital, anunță autoritățile sanitare locale. Fiul acesteia, însă, de 80 de ani, rămâne internat în spital.
„Pacienta, născută în 1910, se simte bine. A respectat toate recomandările medicale şi are o mare dorinţă de recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului în care a fost tratată femeia, conform Agerpres.
În schimb, fiul ei în vârstă de 80 de ani este în continuare internat din cauza COVID-19, au relevat surse din acelaşi spital.
Georgia a raportat, luni, 1.120 de cazuri noi de coronavirus și 61 de decese. Din cauza creşterii numărului de cazuri, autorităţile georgiene au reimpus în septembrie purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile deschise. Au fost, de asemenea, suspendate activităţile sportive şi recreative de masă.
Editor : Adrian Dumitru