O expertă în limbajul trupului decodifică întâlnirea Biden - Putin. Ce au transmis cei doi lideri fără să vorbească VIDEO

Data publicării:
vladimir putin si joe biden isi strang mainile la primul lor summit
Vladimir Putin și Joe Biden, la începutul primului summit între cei doi în calitate de președinți. Foto: Profimedia Images

O expertă în limbajul trupului (body language) a decodificat pentru BBC mesajele transmise de cei doi lideri mondiali Joe Biden și Vladimir Putin în timpul întâlnirii lor de miercuri, de la Geneva. Chiar dacă presa nu a avut acces prea mult timp pentru a lua imagini, experta Mary Civiello a putut extrage câteva concluzii despre relația dintre cei doi.

La scena întâlnirii din fața Vilei La Grange din Geneva, Mary Civiello, expertă în limbajul trupului, consultată de BBC, a spus a fost egalitate în privința afișării puterii de către cei doi lideri.

„Se vede că se cunosc, că nu sunt tocmai prieteni, la modul că nu se bat pe spate. Biden a făcut prima mișcare, a întins mâna spre Putin. Iar Putin s-a apropiat (de Biden - n.r.). Deci a fost un fel de egalitate, în termeni de dinamică a puterii”, a comentat Mary Civiello.

summit putin biden rezultate
Președintele rus Vladimir Putin (stânga) dă mâna cu președintele american Joe Biden la primul lor summit, în Geneva, miercuri, 16 iunie 2021 Foto: Profimedia

În bibliotecă, în timp ce stăteau pe scaun pentru a fi fotografiați și filmați, experta în limbajul trupului a observat că Biden și Putin nu s-au privit în ochi. De asemenea, ea a comentat și poziția lor în scaun.

„Nu trebuie să-și mai strângă mâna, dar nici nu au conatct vizual. Putin are postura lui obișnuită, înclinat pe spate, cu picioarele defăcute. Biden, în schimb, este puțin întors spre interlocutorul său, genul de postură care arată deschidere la dialog”, a spus Mary Civiello.

Biden si Putin la Geneva
Sursa Foto: Profimedia Images

Ea a remarcat și că agitația din bibliotecă, provocată de jurnaliștii care se înghesuiau pentru a obține cadre cât mai bune, a funcționat ca un fel de spărgător de gheață între cei doi. 

„Nu cred că merge așa”, a spus Biden, comentând agitația jurnaliștilor.

Iar limbajul trupului lui Putin, care bate ritmic cu degetele în brațul scaunului, transmite mesajul „Când o să se termine?”. 

Putin nu s-a schimbat de-a lungul anilor, a mai spus Mary Civiello, comparând întâlnirile lui cu foștii președinți americani (Bill Clinton, George Bush, Donald Trump), iar mesajul lui este „Nu vă așteptați ca întâlnirea asta să schimbe prea multe”. 

Pe de altă parte, Biden nu pare nici el dornic de angajare, dar deschis în orice moment să se implice, a mai spus experta.

„Vedem doi lideri foarte diferiți, cu stiluri diferite și cu obiective pe care probabil le pot atinge”, este concluzia lui Mary Civiello.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă