O cascadă mortală: Cum au fost transmise în ultimul moment ordinele secrete de atac ale grupării Hamas asupra Israelului (The Guardian)

Data publicării:
Militanți Hamas atacă tancuri israeliene
Până și liderii Hamas au fost surprinși de cât de reușită a fost operațiunea lansată de militanții din Fâșia Gaza împotriva Israelului pe 7 octombrie. Colaj foto: Profimedia Images

Planul de atac al militanților Hamas asupra Israelului, conceput de o mică parte din liderii grupării, a rămas necunoscut celor care l-au executat până în dimineața asaltului din 7 octombrie, relatează The Guardian.

Primele ordine au venit înainte de ora 4 dimineața: toți cei care au participat la sesiunile normale de antrenament și nu plănuiau să participe la rugăciunile de dimineață în moscheile lor obișnuite trebuie să își spună rugăciunile.

O oră mai târziu, în timp ce a început să se lumineze de zi în Gaza și oamenii s-au împrăștiat, au apărut noi instrucțiuni. Și acestea erau la fel de directe și transmise pe cale orală: veniți cu armele și toată muniția pe care o aveți și adunați-vă în locuri specifice.

Nici acum, nimeni nu a menționat ce avea să se întâmple. Operațiunea „Potopul Al-Aqsa”, cea mai ambițioasă operațiune lansată de Hamas de când organizația islamistă extremistă a preluat controlul în Gaza în 2007, era încă un secret.

Palestinian groups and Israeli forces clash in Gaza
Hamas a folosit buldozere pentru a distruge gardul de 1 miliard de dolari construit de Israel în jurul Fâșiei Gaza. Foto: Profimedia Images

Planul a fost conceput de un grup restrâns de lideri veterani ai Hamas, iar detaliile erau încă necunoscute pentru bărbații care aveau să distrugă cu o violență brutală orice formă de liniște sau progres spre o nouă stabilitate în Orientul Mijlociu. Nici mult lăudatele servicii de informații israeliene nu știau nimic despre acest plan.

Decizia de a le da instrucțiuni miilor de militanți Hamas răspândiți printre cele 2,3 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza verbal a fost doar una dintr-o serie de măsuri luate de liderii grupării pentru a păcăli unul dintre cele mai avansate sisteme de supraveghere din lume și pentru a ascunde informațiile esențiale despre ceea ce avea să se întâmple de rețeaua de spioni a Israelului.

Instrucțiunile s-au răspândit în Gaza ca o cascadă: primii care le-au primit au fost comandanții „batalioanelor” de 100 sau mai mulți luptători, apoi liderii de pluton, cu 20 sau 30 de militanți, care la rândul lor le-au transmis comandanților ce conduceau fiecare câte 12 luptători. Ultimii care au aflat au fost prietenii, vecinii și rudele acestora, care s-au alăturat exercițiilor militare organizate de două ori pe săptămână de Hamas în zeci de locații din enclava palestiniană.

tanc-distrus-hamas-israel
Un tanc israelian distrus de militanții Hamas la începutul operațiunii „Potopul Al-Aqsa”. Foto: Profimedia Images

După ce toată lumea s-a adunat în locațiile indicate, militanții au primit muniție în plus și arme mai puternice: grenade, aruncătoare de grenade, mitraliere grele, puști cu lunetă și explozibile.

Era 6 dimineața acum; soarele răsărise și au fost date ultimele ordine. Luptătorii aveau să spargă gardul de perimetru care înconjoară Fâșia Gaza, care a costat Israelul 1 miliard de dolari pentru a-l construi, pentru ca apoi să îi atace pe soldații și civilii de pe partea cealaltă.

Nici aliații grupării Hamas nu știau că atacul va avea loc 

Unul dintre factorii care au contribuit decisiv la dezastrul ce a avut loc în urma atacului Hamas care a ucis 1.100 de civili și 300 de soldați israelieni a fost numărul mare de luptători care s-au năpustit asupra Israelului din Gaza: până la 3.000 de militanți, inclusiv din partea grupării Jihadul Islamic Palestinian (PIJ), o facțiune independentă, dar aliată cu Hamas, care nu a știut dinainte de aceste planuri, însă s-a alăturat atacului odată ce a aflat despre distrugerea parțială a gardului.

Chiar și o parte din civilii din Gaza au pătruns în teritoriul controlat de Israel în haosul provocat de atacul Hamas, încurajați și de răspunsul foarte lent al forțelor de securitate israeliene.

atac-hamas-tanc-israel
Momentul în care un militant Hamas atacă un tanc israelian în Beit Hanoun, în nordul Fâșiei Gaza. Foto: Profimedia Images

Principalii organizatori ai atacului, potrivit Israelului, au fost Yahya Sinwar, liderul Hamas din Fâșia Gaza, și Mohammed Deif, comandantul brigăzilor militare al-Qassam și trupele de elită Nukhba ale grupării. Forțele israeliene continuă să îi vâneze pe cei doi și pe ceilalți lideri Hamas.

Fiecare unitate a primit un obiectiv diferit: o bază militară, un kibbutz, un drum sau un oraș. De multe ori, ordinele primite de militanți erau acompaniate de hărți pe care erau trecute toate punctele de apărare și locațiile cele mai importante ale țintelor ce urmau să fie atacate.

Informațiile acestea au fost obținute de la simpatizanți ai Hamas care lucrează în Israel, potrivit surselor The Guardian. Petrecerea din deșert, unde au fost ucise 260 de persoane, nu s-ar fi aflat printre țintele inițiale ale atacatorilor.

Luptătorii Hamas au fost împărțiți în trei grupe, fiecare având o altă misiune de îndeplinit

Unitățile Hamas au avut trei sarcini diferite. Primul grup a fost trimis să copleșească bazele militare israelieni din jurul Gazei, surprinse complet nepregătite, sau să îi atace pe civili în casele lor.

Hamas a dat vina pentru o mare parte din violențele comise împotriva civililor – atrocități care includ cazuri de viol și tortură – pe „infractori” care au venit după militanții Hamas. Armata israeliană a publicat un interviu cu unul dintre atacatorii capturați care a spus că „misiunea era să omoare pe oricine vedeau cu ochii”. Atacatorul a descris scene în care militanții Hamas au tras în copii.

Alte unității au primit sarcina de a apăra pozițiile cucerite de Hamas odată ce forțele militare israeliene aveau să îi atace – de multe ori, pregătind ambuscade de-a lungul drumurilor principale. Aceasta nu era o misiune sinucigașă întrucât moartea atacatorilor nu reprezenta o parte integrală a operațiunii.

Al treilea grup a fost instruit să captureze cât mai mulți ostatici și să îi aducă înapoi în Gaza, acolo unde echipe speciale așteptau să îi preia și să îi ducă într-un complex vast de tuneluri de sub Gaza.

ostatici-israel
Din cei peste 240 de ostatici pe care Hamas îi ține în tunelurile de sub Gaza, doar patru dintre ei au fost eliberați până acum. Foto: Profimedia Images

Acolo se crede că Hamas ține peste 240 de prizonieri, printre care se numără bebeluși, copii și bătrâni, dar și personal militar. Până acum, doar patru dintre aceștia au fost eliberați.

Oficialii serviciilor de securitate din Israel cred că liderii politici ai Hamas aflați în țări străine nu au fost informați despre detaliile operațiunii. Nici sponsorii lor din Iran nu cunoșteau detaliile, dar cu toții știau probabil că ceva major se va întâmpla. „Era un cerc foarte restrâns”, a dezvăluit o sursă apropiată de Hamas pentru Reuters luna trecută.

Oficialii Hamas au spus că planificarea atacului a început acum doi ani după ce poliția israeliană a început să lanseze raiduri în zona moscheei al-Aqsa din Ierusalim, al treilea cel mai sfânt loc pentru musulmani.

Obiectivele operațiunii „Potopul Al-Aqsa”

Analiștii cred că printre obiectivele atacului din 7 octombrie s-au numărat și oprirea normalizării relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, subminarea Autorității Palestiniene care controlează parțial zonele palestiniene din Cisiordania, distragerea atenției de la eșecul grupării Hamas de a oferi serviciile necesare populației palestiniene din Fâșia Gaza și de a obține ridicarea blocadei impuse de Israel împotriva enclavei, dar și provocarea unei reacții violente din partea Israelului pentru a-i mobiliza pe suporterii Hamas din Gaza, Cisiordania și din alte părți.

La cinci zile după atac, un lider Hamas a susținut că operațiunea a fost o lovitură preventivă lansată după ce gruparea a aflat că forțele israeliene pregăteau un asalt major împotriva Fâșiei Gaza după sfânta sărbătoare Sucot celebrată de evrei în perioada 29 septembrie – 6/7 octombrie.

Mulți experți și surse din forțele de securitate ale Israelului au spus că până și liderii Hamas au rămas surprinși de cât de mult succes a avut operațiunea lor. Răspunsul lent al armatei israeliene le-a permis unor unități Hamas să facă mai multe drumuri din Gaza în Israel pentru a lua și mai mulți ostatici.

ISRAEL NETIVOT BURNT VEHICLES
Mașini distruse de militanții Hamas în timpul atacului din 7 octombrie. Foto: Profimedia Images

Unii dintre civilii palestinieni ar fi luat și ei ostatici din Israel, ceea ce a complicat și mai mult eforturile de salvare și negocierile, potrivit surselor israeliene și ale celor din Hamas.

Cu toate că unii luptători au fost instruiți să lupte până la moarte, nu există nicio dovadă că Hamas și-ar fi propus să păstreze controlul asupra teritoriilor cucerite sau să declanșeze o insurecție mai extinsă. În ciuda acestui fapt, un număr important de militanți s-au predat în luptele cu forțele israeliene. Aproximativ 200 de militanți Hamas au fost capturați de forțele israeliene, potrivit The Times of Israel.

Hamas le-a ordonat unor atacatori să se retragă în Gaza atunci când Israelul și-a trimis trupele pentru a-i îndepărta pe militanți, iar mulți dintre comandanții cei mai importanți ai Hamas au reușit să se întoarcă. O parte dintre aceștia au fost uciși în bombardamentele israeliene și asaltul terestru lansat mai apoi în Fâșia Gaza, în urma cărora au murit peste 10.000 de oameni, inclusiv 4.000 de copii, potrivit autorităților locale de sănătate.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri