O carte oferită Papei de Macron a stârnit furia polonezilor

Data publicării:
Pope Francis meets Emmanuel Macron, Rome, Italy - 24 Oct 2022
Macron i-a oferit Papei o carte a lui Immanuel Kant. Foto: Profimedia Images

Descoperirea unei ştampile în limba poloneză pe o carte a lui Immanuel Kant, ce a fost oferită luni de preşedintele francez Emmanuel Macron papei Francisc, a provocat o avalanşă de comentarii uneori ostile în Polonia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Însă această nervozitate nu este justificată, conform unor informaţii obţinute de AFP de la librarul parizian care a vândut acea carte Preşedinţiei franceze.

Fotografiile de pe prima pagină a acelei ediţii princeps în limba franceză a volumului „Vers la paix perpetuelle” scris de filosoful prusac dezvăluie, într-adevăr, o ştampilă aplicată de „Sala de lectură academică din Liov”.

Companii mass-media şi internauţi polonezi au bănuit imediat că volumul ar fi putut să fie furat de naziştii germani care au ocupat acest oraş ce a aparţinut Poloniei până la Al Doilea Război Mondial şi care aparţine în prezent Ucrainei.

Controversa a devenit virală, iar gestul preşedintelui francez a fost considerat „straniu”, „stânjenitor” sau chiar „insultător” pentru Polonia, potrivit unora dintre cei mai agresivi internauţi din această ţară.

Ministerul polonez de Externe a adoptat o poziţie rezervată, limitându-se să declare că este „la curent” cu această situaţie.

AFP l-a contactat pe Patrick Hatchuel, un librar parizian specializat în cărţi vechi şi rare, al cărui nume a fost dezvăluit în contextul acestui scandal de un jurnalist elveţian, Arnaud Bedat.

Patrick Hatchuel a confirmat pentru AFP că a vândut Preşedinţiei franceze acea carte a lui Kant.

„Povestea acestui volum arată că el nu poate să provină dintr-o spoliere a naziştilor. Nu am niciun dubiu în legătură cu acest subiect şi, fiind eu însumi de confesiune iudaică, sunt sensibil la această chestiune. Volumul provine de la o bibliotecă din Liov, din care a ieşit cândva între 1850 şi 1870, probabil cu ocazia unei vânzări”, a precizat el.

„A ajuns apoi în Franţa. Şi a apărut la Paris în jurul anului 1900 la un librar cu un istoric bine cunoscut, Lucien Bodin, care era un specialist în ezoterism. O etichetă imprimată atestă acest lucru. Ultima sursă de provenienţă a fost un colecţionar privat care l-a cumpărat în urmă cu o jumătate de secol. Iar fiul lui mi l-a vândut mie. Nu există nicio problemă pe marginea acestui subiect, totul este verificabil”, a adăugat librarul francez.

El a precizat că i-a „făcut un preţ bun” Palatului Elysee, inferior preţului de catalog de 2.500 de euro, şi că a fost contactat de Guvernul polonez pentru a preciza provenienţa cărţii.

Potrivit unui site specializat din Liov consultat de jurnaliştii de la AFP, „Sala de lectură academică” nu făcea parte din Universitatea din Liov, ci a fost o importantă asociaţie a studenţilor şi a cercetătorilor de naţionalitate poloneză, înfiinţată în 1867 şi rămasă activă până în 1939.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei