NYT: Două capitale, un oligarh. Cum încearcă Oleg Deripaska să scape de sancțiunile SUA
Primăvara aceasta, un lord britanic cu conexiuni în Partidul Conservator de guvernare și o reputație de filantrop ecologist a venit la Washington cu o misiune dificilă: să salveze imperiul lui Oleg Deripaska, unul dintre cei mai rău famați oligarhi din Rusia, scrie New York Times, într-un articol în care prestigioasa publicaţie mai subliniază că "efortul de lobby este remarcabil prin dimensiuni".
Deripaska avea probleme grave. În aprilie, administrația Trump anunțase sancțiuni asupra oligarhilor apropiați președintelui Vladimir V. Putin și a companiilor deținute de aceștia, ca reacție la ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 și la alte acțiuni ostile. Deripaska, milionar care controlează a doua cea mai mare companie de aluminiu din lume, era amenințat de faliment.
Descris de critici ca un bandit și suspectat de Statele Unite de legături cu crima organizată din Rusia, Deripaska, în vârstă de 50 de ani, a petrecut două decenii încercând să câștige respectul Occidentului. La Londra a fost bine primit, la Washington mai puțin. Administrațiile succesive i-au limitat dreptul de a călători în Statele Unite.
Nici chiar Putin nu a reușit să-i rezolve această problemă când a intervenit personal în numele lui Deripaska pe lângă președinții George W. Bush și Barack Obama.
Însă acum, cu o miză atât de mare, aliații lui Deripaska acționează agresiv și mobilizează un vast sistem de influență pe ambele maluri ale Atlanticului, într-un efort decisiv de a anula sancțiunile impuse companiilor sale înainte ca acestea să-și facă pe deplin efectul.
Campania de susținere a lui Deripaska se desfășoară într-o atmosferă politică deosebit de sensibilă. Orice pas al administrației care ar părea favorabil unui cetățean rus puternic ar atrage cu siguranță atenția, într-un moment în care investigatorul special Robert S. Mueller III continuă cercetările referitoare la interferența în alegerile din 2016.
În plus, Deripaska a fost personaj secundar în această investigație, nu ca țintă ci pentru că l-a angajat la un moment dat în funcția de consilier pe Paul Manafort, fostul șef de campanie al lui Trump. Manafort a fost condamnat pentru un set de acuzații de fraudă și a pledat vinovat pentru alte acuzații din cazurile investigate de Mueller, iar acum cooperează cu procuratura.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Însă eforturile actuale de lobby în sprijinul companiilor lui Deripaska par să facă progrese substanțiale. În ultimele lunile, firmele lui Deripaska au marcat victorii inițiale prin obținerea de amânări multiple din partea Departamentului de Trezorerie pentru sancțiunile asupra companiei mamă a oligarhului, EN+ și a giganticei firme de aluminiu pe care o controlează, Rusal. Acum, când administrația se apropie de termenul pe care și l-a impus pentru luarea unei decizii finale, pe 12 decembrie, sunt semne că firmele lui Deripaska ar putea să scape complet de sancțiuni.
Steven Mnuchin, Secretarul Trezoreriei, a lăsat să se înțeleagă că are deschidere față de un plan prin care Deripaska să-și reducă deținerile în companiile sale în schimbul ridicării sancțiunilor.
Însă evitarea sancțiunilor pe afacerile sale nu este singurul obiectiv al lui Deripaska. Echipa sa pregătește și o campanie îndrăzneață de ridicare a sancțiunilor aplicate lui personal. Ridicarea sancțiunilor personale va elimina o serie de bariere substanțiale din calea afacerilor sale în Statele Unite și în lume și i-ar putea fi necesară pentru a putea intra în posesia banilor (probabil miliarde de dolari) rezultați din vânzarea unei părți din acțiunile de la companiile pe care le deține.
“Oleg Deripaska înțelege mai bine decât alți oligarhi ruși cum pot banii să cumpere influență în Washington”, spunea Michael R. Carpenter, fost oficial al National Security Council în timpul administrației Obama, actualmente director senior la Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement. “Se pare că acum folosește aceste cunoștințe pentru a încerca să-și scape pielea.”
Complicata operațiune de influență evidențiază unul dintre elementele cu cea mai rapidă dezvoltare din afacerile de lobby: susținerea intereselor străine finanțate masiv pentru a manipula sancțiunile, tarifele vamale și alte instrumente aplicate de Trump împotriva guvernelor străine, a indivizilor și a industriilor.
Reprezentantul britanic pentru companiile lui Deripaska, Lordul Barker of Battle, un protejat al lui David Cameron, fostul prim-ministru al Marii Britanii, a fost numit anul trecut președinte al EN+. Sunt implicați de asemenea oameni de lobby, firme de avocatură, experți în relații publice, un fost senator al Statelor Unite și un fost oficial de campanie al lui Trump cu legături la Departamentul de Trezorerie și la Casa Albă. Chiar și ambasadorii unor țări la Washington au fost abordați pentru a scrie scrisori prin care să-și exprime opoziția față de sancțiuni. Decizia Departamentului de Trezorerie are implicații economice semnificative datorită locului vital pe care îl ocupă Rusal în furnizarea aluminiului în întreaga lume.
Lordul Barker și echipa care încearcă să anuleze sancțiunile spun că aplicarea lor împotriva EN+ și a Rusal va crea o criză a pieței globale de metale, va afecta producătorii americani și va face probabil jocul Chinei. Propunerea lor, “Planul Barker”, prevede vânzarea acțiunilor deținute de Deripaska la EN+ până sub nivelul de 50% și ieșirea acestuia din conducerea EN+ și Rusal. Dar acest lucru se va baza pe posibilitatea de a avea încredere și de a verifica dacă un oligarh rus, care a construit un imperiu global în câteva decenii (fiind permanent acuzat că este mai degrabă loial Kremlinului decât un afacerist independent), renunță într-adevăr la control.
Istoricul lui Deripaska pe două continente oferă un studiu de caz despre cum pot bogații lumii să pună la cale campanii în care să-și susțină interesele la cel mai înalt nivel, adesea în moduri care nu sunt tocmai vizibile și care se bazează pe disponibilitatea celor din interior de a le furniza accesul.
El a încercat să se redefinească în postura unui progresist și a unui filantrop și afacerist pro occidental.
Manafort face parte dintr-o armată de lobbyiști, avocați și consultanți pe care Deripaska i-a angajat în lumea întreagă pentru a-l ajuta să-și construiască și să-și apere imperiul și pentru a convinge Statele Unite să-i acorde viza în mod regulat.
Deripaska a făcut curte unor politicieni puternici în Marea Britanie, a fost gazda unor petreceri fastuoase la Davos, în Elveția, și l-a angajat la un moment dat pentru lobby pe un fost candidat prezidențial republican, senatorul de Kansas, Bob Dole.
“Deja există sentimentul - în străinătate, dar și la Washington - că Washington este orașul în care mai bine cumperi influență decât să vii cu argumente și să faci lucrurile corect,“ spunea Peter Harrell, care a lucrat în domeniul sancțiunilor la Departamentul de Stat, în timpul administrației Obama.
“Acest sentiment va fi confirmat de o companie sancționată care este capabilă să se excludă din listă prin lobby,” a continuat acesta. “Dacă Deripaska se află în fața unor pierderi enorme, acest lucru trimite un mesaj despre succesul sancțiunilor, dar dacă Deripaska reușește să scape cu o pedeapsă ușoară, va fi o lovitură grea pentru eficacitatea sancțiunilor impuse de SUA. ”
Un oligarh la Londra
Reputația proastă a lui Deripaska provine în mare parte din ceea ce a fost și marele său triumf: victoria sa asupra rivalilor și partenerilor în anii 1990, când rușii bine conectați concurau pentru controlul asupra activelor statului după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Acea competiție, numită războiul aluminiului, a fost o luptă (cu multe victime) pentru controlul topitoriilor din Siberia și altor active deținute de stat, luptă atât de violentă încât și unii dintre cei mari duri afaceriști din Rusia au stat deoparte.
“Au fost atât de multe crime încât eu am refuzat să intru în această afacere”, își amintește Mikhail Khodorkovsky, un fost magnat petrolier miliardar care trăiește acum în auto-exil la Londra și care, în anii 1990, le-a interzis asociaților săi să intre într-o afacere cu o topitorie. “Le-am spus: nu mergeți acolo. Am nevoie să rămâneți în viață.”
Deripaska, care a studiat fizica la Universitatea de Stat din Moscova, a devenit miliardar. Însă a rămas cu imaginea unei persoane fără scrupule, mai ales că mai târziu au apărut acuzații în procesele din Londra și Statele Unite că ar fi fost implicat în furturi, intimidări, dare de mită și chiar crime, în special cea comisă în 1995 asupra unui bancher rus. (Niciuna dintre acuzații nu a fost demonstrată.)
Una dintre plângerile înaintate în Delaware îl prezintă pe Deripaska ca membru al unei bande criminale care a preluat controlul asupra unui complex minier din Munții Urali în anii 1990. Fostul director pretinde că, la o întâlnire cu Deripaska, un lider mafiot și cinci bandiți înarmați i s-a spus să transfere majoritatea acțiunilor sau “asta e ultima oară când mai ieși viu de aici.”
Cazul a fost clasat pentru lipsă de competență iar avocații lui Deripaska răspund de obicei la procese cu contraacuzații că acuzatorii sunt ei înșiși infractori și nu au credibilitate. (Un tribunal de arbitraj din Londra l-a condamnat totuși să plătească 95 de milioane de dolari în 2017 pentru că a mințit cu bună știință în fața curții și a constatat că “a acționat opresiv” asupra fostului partener într-o afacere imobiliară la Moscova.)
Dominația asupra piețelor de metale din Rusia i-a asigurat resursele pentru a privi spre exterior. În 2000 el a început o decadă de extindere peste hotare, prin cumpărarea unei topitorii în Muntenegru, a unei fabrici de aluminiu în Irlanda și a unei mine de bauxită în Africa.
Apoi și-a îndreptat atenția spre Londra.
Deripaska era acum un personaj global, iar Londra devenise pivotul plin de bani al elitei internaționale. Și-a cumpărat o vilă cu șase niveluri în Belgrave Square și o casă de vacanță în Surrey. S-a căsătorit cu Polina Yumasheva, fiica cu educație britanică a șefului de cabinet al lui Boris N. Yeltsin, fostul președinte al Rusiei. (Cei doi au divorțat între timp.)
Aranjat în societate, Deripaska s-a împrietenit cu Nathaniel Rothschild, bancher britanic al cărui tată este Pair al Marii Britanii, iar prin intermediul acestuia l-a cunoscut pe politicianul Partidului Conservator, George Osborne, viitor ministru de finanțe, și pe Lordul Peter Mandelson, figură centrală a Partidului Laburist.
Deripaska se învârte printre oamenii influenți ai planetei și este o prezență regulată la Forumul Economic Mondial de la Davos. El afirmă tot timpul că aceste relații sunt doar de prietenie, dar curând încep să apară întrebări dacă nu cumva încearcă în realitate să cumpere influență.
Presa britanică a dezvăluit că oligarhul i-a dus cu avionul său privat pe Rothschild și pe Lordul Mandelson într-o excursie în Siberia. La acel moment, Lordul Mandelson era Comisar pentru comerț al UE și superviza în această calitate o reducere a tarifelor vamale pe importurile de aluminiu din Rusia care fuseseră cerute de Polonia și de alte țări ale Uniunii. A fost o binefacere pentru Rusal. (Comisia Europeană a negat că Mandelson ar fi intervenit personal în această chestiune.)
Rothschild a dat în judecată pentru calomnie un ziar britanic pentru că ar fi sugerat că excursia a fost mai mult decât un gest de prietenie, însă judecătorul a respins acțiunea. În vara lui 2008, Deripaska a fost din nou gazdă, de data aceasta pe iahtul său, Queen K, în insula grecească Corfu. La bord s-au aflat Osborne, Lordul Mandelson și Andrew Feldman, specialist în strângerea de fonduri al Partidului Conservator. Întâlnirea de pe iaht a provocat o furtună politică în Marea Britanie după ce Rothschild (care fusese și el în Corfu) a afirmat într-o scrisoare către The Times of London că Osborne a solicitat o contribuție pentru Partidul Conservator din partea lui Deripaska. Deripaska a negat ceea ce ar fi fost o donație ilegală.
“Deripaska nu-și petrece timpul cu oameni de acest tip din rațiuni sociale,” spune Mark Hollingsworth, autorul cărții “Londongrad” despre oligarhii ruși din capitala britanică. “El nu este fascinat de moștenirea culturală a elitei britanice. Nu e interesat cu adevărat de înalta societate și nici de petreceri. Este mai mult un calcul comercial pragmatic: Cine sunt personajele importante, cine are puterea și cine poate să mă ajute?”
Iar Londra are, fără îndoială, avocați, bancheri, consultanți și foști politicieni dornici de câștiguri generoase obținute în serviciul oligarhilor ruși cu un trecut scandalos.
“Pentru cei din afară, pare de necrezut ca persoane și bănci onorabile să fie vreodată implicate,” spune Tom Keatinge, fost bancher la J.P. Morgan, care conduce acum Center for Financial Crime and Security Studies la Royal United Services Institute, o instituție de cercetare britanică. “Dar când la mijloc sunt onorarii uriașe, punctul de vedere se schimbă.”
Un Washington rece
Deripaska a fost de asemenea interesat de Statele Unite, unde a achiziționat proprietăți și a avut legături de afaceri cu Alcoa, al șaselea producător de aluminiu din lume. Dar la Washigton primirea a fost mult mai rece.
Departamentul de Stat, îngrijorat de legăturile sale cu crima organizată din Rusia, i-a restricționat ani buni accesul în Statele Unite și l-a obligat să se bazeze pe vizele ocazionale sau pe pașaportul diplomatic rusesc. În ciuda barierelor, el a reușit să viziteze New York, Los Angeles, San Francisco și Hawaii, după cum afirmă cei familiarizați cu deplasările sale.
Deranjat și conștient de efectele posibile asupra afacerilor sale, Deripaska a încercat aproape obsesiv să obțină un acces mai facil și mai regulat în SUA. Un succes temporar a fost obținut în 2005 când i s-a acordat o viză cu intrări multiple după ce l-a angajat pe Dole, fost candidat prezidențial, specializat în lobby.
Firma lui Dole, Alston & Bird, a raportat primirea în avans a unui onorariu de lobby de 300.000 de dolari de la Deripaska, urmat de cel puțin 270.000 de dolari în plăți adiționale în următorii ani, conform raportărilor activităților de lobby din Congres. În final victoria a fost de scurtă durată. Viza i-a fost revocată la scurt timp după acordare la solicitarea FBI, după cum relatează un cunoscător al procedurii.
În 2006, după ce viza i-a fost retrasă, Deripaska l-a angajat pe Manafort și a semnat cu firma acestuia un contract de consultanță de 10 milioane de dolari pe an.
Unul dintre asociații lui Manafort a făcut lobby pe lângă administrația lui George W. Bush pentru a se reconsidera problema vizei, dar eforturile nu au dus nicăieri, conform lui David Merkel, care a lucrat pe chestiuni legate de Rusia la Casa Albă și la Departamentul de Stat în timpul lui Bush.
“Deripaska a încercat ani de zile să se integreze în elita politică și financiară,” spunea Merkel.
Manafort și partenerul său de afaceri de la acea vreme, Rick Davis, au aranjat o întâlnire în 2006 la forumul de la Davos între Deripaska și senatorul republican John McCain din Arizona care își pregătea campania pentru prezidențiale. Nu există dovezi că întâlnirea a avut vreun rezultat, deși aceasta a devenit un dezavantaj pentru campania lui McCain.
Deripaska i-a concediat până la urmă pe Manafort și pe partenerul acestuia. Mai târziu i-a dat în judecată după o dispută referitoare la o afacere în telecomunicații pe care au încercat-o împreună.
În lunile dinaintea alegerii lui Obama din 2008, Deripaska a mers la un lobbyist cu conexiuni în Partidul Democrat, Adam Waldman, care lucrase în Departamentul de Justiție, în mandatul președintelui Bill Clinton. Waldman a câștigat 40.000 de dolari pe lună pentru a-l ajuta pe oligarh în problema vizei, dar și în chestiuni de afaceri cum ar fi comerțul cu aluminiu sau în încercarea nereușită de a cumpăra de la General Motors operațiuni în Europa.
Waldman l-a ajutat să facă numeroase deplasări, inclusiv să participe la o întâlnire sponsorizată de Wall Street a directorilor executivi de top în Washington. Acesta a organizat mai târziu întâlniri între Deripaska și George Soros, bogatul donator al Democraților, pentru a discuta eforturile anticorupție din industria minieră din Guinea, unde Rusal este un jucător important (conform unor surse informate). În speranța de a arăta că poate fi util Statelor Unite, Deripaska și-a folosit la un moment dat conexiunile și resursele într-o încercare eșuată de a ajuta SUA să obțină eliberarea unui ostatic în Iran.
În săptămânile dinaintea alegerilor din 2016, Deripaska a refuzat o propunere a FBI care îi cerea ajutorul în etapele inițiale ale investigării interferenței Rusiei în alegeri.
“Nu avea nevoie să fie prezentat altor lideri din industrie sau filantropi. Făceau coadă să se întâlnească cu el”, spunea Waldman. “Doar elemente ale guvernului SUA aveau o problemă cu el, dar nu o spuneau deschis.”
Un imperiu cu probleme
Strădaniile lui Deripaska de a călători mai liber în Statele Unite l-au costat timp, bani și mândrie. Dar o problemă mult mai mare era să-și țină imperiul pe linia de plutire. Copleșit de datorii, în ianuarie 2010, Deripaska a strâns bani pentru a scăpa de creditori prin listarea companiei Rusal la bursa din Hong Kong. El și-a numit vechiul prieten de la Londra, Rothschild, în consiliul consultativ internațional.
Dar asta doar a amânat presiunea returnării un împrumut de 942 milioane de dolari luat de la VTB, o bancă rusească considerată a fi apropiată lui Putin, aflată sub sancțiuni din partea SUA. Pentru a rezolva problema, Deripaska a hotărât să scoată pe piață un mic procent din deținerile sale de acțiuni (de 96%) la EN+, compania care controlează Rusal, prin listarea la Bursa din Londra, în noiembrie 2017.
Dar posibilii investitori nu au fost inițial foarte entuziaști. Deripaska avea reputația unui om care distruge mediul și își înșeală partenerii de afaceri. Prospectul conținea 37 de pagini scrise mărunt despre “factorii de risc”. Din nou, Deripaska a apelat la industria de influență din Londra.
EN+ a angajat o firmă de relații publice bine conectată, condusă de Roland Rudd, a cărui soră, Amber Rudd, era în acel moment ministru de interne. Deripaska a contactat o firmă de consultanță deținută de Lordul Mandelson și a angajat bănci internaționale importante care să organizeze oferta publică.
Cel mai important, EN+ și-a numit un nou președinte, cu câteva săptămâni înainte de inițierea ofertei de acțiuni: Lordul Barker, fost ministru al energiei, responsabil cu politica referitoare la schimbările climatice.
Spre deosebire de Deripaska, Lord Barker avea în mare o reputație fără pată. Singurele sale conexiuni cu niște scandaluri minore erau din 2006, când își părăsise soția pentru a trăi cu un bărbat, decorator de interioare, și din 2012, când a ajuns în paginile tabloidelor pentru că a încălzit perna câinelui său, Otto, în cuptorul cu microunde de la parlament. Numirea în funcție a Lordului Barker, a declarat compania, era o dovadă a “angajamentului față de cele mai bune standarde ale guvernării corporative”. Aliații săi spun că eforturile sale s-au concentrat de atunci mai degrabă pe binele companiei - al angajaților și al tuturor acționarilor - decât pe beneficiul personal al lui Deripaska. Alții văd în numirea Lordului Barker în funcția de președinte al EN+ o dovadă a unui fenomen cunoscut sub numele de “Lords on Boards,” un lung șir de britanici de frunte care sunt dispuși să-și împrumute numele și relațiile unei elite infame din Rusia.
Înainte de intrarea în politică la începutul anilor 2000, Lord Barker a lucrat la Moscova ca șef al relațiilor cu investitorii al Sibneft, o companie petrolieră rusească aflată în relații cu doi oligarhi ruși, Boris Berezovsky și Roman Abramovich, fost partener de afaceri al lui Deripaska. Misiunea Lordului Barker era să-i convingă pe investitorii sceptici și pe jurnaliștii financiari că Sibneft a renunțat la trecutul său tulbure cu privatizări dubioase și la obiceiurile oligarhilor fondatori.
Lord Barker a preluat funcția de președinte al EN+ iar listarea companiei la Londra a fost un succes. Deripaska și familia sa au încasat 1,5 miliarde de dolari din vânzarea de acțiuni și au reușit să achite datoria la VTB.
Apoi, în aprilie, au fost anunțate sancțiunile de la Washington, pe care Deripaska le-a descris într-o declarație ca “nefondate, ridicole și absurde.” Piața globală a aluminiului s-a zguduit iar acțiunile EN+ s-au prăbușit la bursa din Londra, unde compania a pierdut rapid mai mult din jumătate din valoare.
Sancțiunile, care penalizează terții care fac afaceri cu anumite persoane și indivizi, au dus la un exod în masă a consilierilor săi. La Londra, compania lui Rudd de relații publice a oprit colaborarea, la fel și firma de consultanță condusă de Lord Mandelson. Citigroup și Credit Suisse, numite de EN+ în ianuarie ca “joint corporate brokers” și care lucraseră înainte la oferta publică a companiei împreună cu alte bănci, au rupt imediat relațiile. La Washington, Waldman a încetat reprezentarea lui Deripaska și a Rusal.
Perspectiva ca afacerile făcute cu cel mai mare producător de aluminiu din lume din afara Chinei să devină ilegale în SUA a făcut să devină periculoasă semnarea unor contracte pe termen lung cu orice entitate aflată în legătură cu Deripaska. Producătorii se temeau de disfuncționalități în aprovizionare.
Lordul Barker, însă, a păstrat funcția de președinte al companiei. În loc să fie un președinte de formă, el s-a văzut brusc în fața sarcinii de a salva o companie a cărei structură abia începuse să o cunoască.
Prietenii săi spun că Lord Barker nu stă acolo pentru bani, ci pentru oportunitatea de a promova energia regenerabilă pe care Deripaska o deține în mari cantități mulțumită hidrocentralelor din Siberia și a investițiilor sale în producția de energie solară.
“Nu și-ar încălca principiile pentru bani”, spunea Peter Brown, om de afaceri și prieten al Lordului Barker, care a fost cândva managerul formației Beatles.
În ultimele luni, Lord Barker a făcut lobby pe lângă ministrul pentru mediul de afaceri al Irlandei să preseze Departamentul de Trezorerie pentru a ridica sancțiunile. De asemenea, el s-a deplasat la Moscova și în Cipru unde a prezidat adunarea generală anuală a EN+.
Cel mai important este că Lord Barker a început să angajeze specialiști în lobby și avocați din Washington pentru a promova Planul Barker. Esența acestui plan o reprezintă teza încă nedovedită că Barker și aliații săi nu sunt doar niște marionete și că Deripaska vrea într-adevăr să-și diminueze deținerile și să se distanțeze de imperiul său.
Echipele juridice și de lobby ale companiilor lui Deripaska au propus diverse măsuri pentru a reasigura guvernul Statelor Unite că oligarhul va proceda astfel și că nu va profita de revenirea previzibilă provocată de o ridicare a sancțiunilor asupra companiilor sale.
Deripaska împreună cu mulți dintre aliații săi au demisionat din pozițiile de conducere de la EN+ și Rusal. Planul Barker presupune și crearea unui cont escrow în care să fie depozitate veniturile obținute de Deripaska din vânzarea acțiunilor. Lui i se va interzice accesarea banilor până la îndeplinirea anumitor condiții, inclusiv scoaterea sa de pe lista cu sancțiunile aplicate persoanelor.
Lordul Barker “vrea să-l salveze pe Deripaska prin eliminarea lui Deripaska,” spunea David Ruffley, fost parlamentar britanic și vechi prieten al Lordului Barker.
O mașinărie de lobby la Washington
La Washington, Lord Barker a contactat Mercury Public Affairs. La doar câteva săptămâni după anunțarea sancțiunilor, Bryan Lanza, fost colaborator în campania lui Trump, acum specialist în lobby la Mercury, a contactat oficiali de rang înalt din Departamentul de Stat, Departamentul de Trezorerie și Casa Albă.
La acel moment, Mercury era în etapele finale ale semnării unui contract de 108.500 de dolari pe lună pentru reprezentarea consiliului de administrație al EN+. Mercury s-a înregistrat la Departamentul de Justiție ca “agent străin” care acționează în numele lui “Lord Gregory Barker of Battle” și nu al lui Deripaska sau al companiilor acestuia, lucru interzis de sancțiuni.
De atunci, conform rapoartelor de lobby, Lanza a fost ocupat cu telefoane, sms-uri, emailuri, și uneori întâlniri cu funcționarii influenți de la Casa Albă, printre care Justin Clark, director al Office of Public Liaison și Mercedes Schlapp, director pentru comunicațiile strategice.
La Departamentele de Stat și cel al Trezoreriei, Lanza și asociații săi de la Mercury au corespondat sau s-au întâlnit cu oficiali implicați în politica de sancțiuni, cum ar fi David Meale, asistent adjunct interimar al secretarului de stat care supervizează sancțiunile și Seth Bridge, consilier de politici privind sancțiunile al Trezoreriei. Lanza a discutat cu unii oficiali ai administrației despre cum poate Trump să declare obținerea unei victorii dacă sancțiunile îl obligă pe Deripaska să renunțe la controlul asupra companiilor sale - care sunt extrem de importante pentru piața globală a de aluminiu - pentru a rămâne în afaceri. Coincidență sau nu, Munchin a dat declarații care sunau similar, semnalând că Statele Unite ar putea fi deschise spre un acord care să excludă companiile lui Deripaska de pe lista sancțiunilor.
Munchin le-a spus jurnaliștilor de la Casa Albă, la sfârșitul lui iunie, că scopul sancțiunilor a fost să “să schimbe comportamentul oligarhului,” nu să pedepsească afacerile cu aluminiu ale lui Deripaska.
Acest tip de argument a fost preluat acum și de Lord Barker și de Deripaska, în timp ce așteaptă anunțul cu decizia administrației.
Biroul Lordului Barker a făcut o declarație în care se spune că acesta este “tot mai optimist” că se va ajunge la un acord. Lord Barker a refuzat cererile repetate de a acorda un interviu.
Recent, un asociat al lui Deripaska a transmis oferta de a aranja un interviu cu oligarhul dacă The New York Times oprește publicarea acestui articol până după decizia Trezoreriei referitoare la sancțiuni. The Times a declinat oferta.
Într-o altă declarație făcută prin intermediul biroului de presă al Rusal, asemănătoare cu cea făcută de Lord Barker, Deripaska a spunea : “pentru a-i proteja pe angajații dedicați ai EN+ și Rusal și pentru a proteja drepturile tuturor acționarilor din lume ai ambelor companii, am ales să renunț la conducerea și controlul EN+ și Rusal.”
Un purtător de cuvânt al Trezoreriei a negat orice sugestie că abordarea lui Mnunchin ar fi fost influențată de eforturile făcute de Mercury sau că departamentul și-a modificat poziția.
Cel puțin, efortul de lobby este remarcabil prin dimensiuni. Echipa Lordului Barker și companiile lui Deripaska au contactat în plus un trio format din firme extrem de puternice de avocatură pentru a susține cauza în fața Trezoreriei. Latham&Watkins îl reprezintă pe Lord Barker; Dentons se ocupă de negocieri pentru Rusal; Steptoe & Johnson lucrează cu EN+, după cum afirmă persoane familiarizate cu acțiunea. Un alt specialist în lobby de la Mercury, fostul senator de Louisiana, David Vitter, a condus efortul de a obține sprijinul ambasadelor străine din Washington împotriva sancțiunilor, încercând să le convingă că afectarea afacerilor lui Deripaska va prejudicia statele prin perturbarea aprovizionării cu aluminiu. În așteptarea deciziei administrației Trump, Deripaska și-a redus aparițiile publice de la anunțul din mai referitor la demisia din consiliul de administrație al EN+. Averea sa teoretică a scăzut din aprilie cu 4 miliarde de dolari din cauza scăderii drastice a prețului acțiunilor companiei. El și familia sa controlează acum 77% din acțiunile EN+ și, până acum, nu și-a vândut nicio acțiune.
Orice ar fi, industria de lobby din Washington face profit. De fapt, echipa lui Deripaska a contactat în ultimele săptămâni și mai mulți avocați și consultanți de relații publice pentru inițierea unei tentative de a ridica sancțiunile personale împotriva sa.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
