Video&Foto "Nu-ți imaginezi așa ceva în Danemarca". Atacatorul de 22 de ani care a ucis trei oameni în mall le-a spus victimelor că arma e falsă

Data actualizării: Data publicării:
Oameni care fug dintr-un mall unde se trage.
Atac armat într-un centru comercial din Danemarca. Foto: Profimedia

Trei oameni au murit și mai mulți alții au fost răniți în atacul armat care a avut loc duminică într-un centru comercial din capitala Danermarcei. Poliția a arestat un suspect în vârstă de 22 de ani, cetățean danez. Ancheta deschisă după atac nu exclude ipoteza unui act terorist. Potrivit martorilor, suspectul ar fi încercat să își ademenească victimele, spunându-le că avea o armă falsă pentru a le face să se apropie.

"Eram în drum spre mall pentru câteva cumpărături de la supermarket. Chiar când intram am auzit mai multe împușcături. În acel moment nu m-am gândit că ar fi împușcături, pentru că nu e ceva ce îți imaginezi că se întâmplă într-o țară ca Danemarca.

Imediat după aceea, am văzut oameni fugind, țipând, plângând. Atunci mi-am dat seama că se întâmplă ceva grav", a povestit un tânăr.

Urma să comandăm ceva de mâncare și am auzit împușcături. Una, două, trei, patru împușcături. I-am spus fiicei mele care tocmai se așezase la masă, să se culce la pământ. Apoi am fugit într-o toaletă și am încuiat ușa, a afirmat o femeie care era în mall cu un copil.

Atac armat într-un centru comercial din Danemarca. Foto: Profimedia Images
Atac armat într-un centru comercial din Danemarca. Foto: Profimedia Images

La o conferință de presă de luni dimineață, șeful poliției din Copenhaga, Soren Thomassen, a declarat că victimele sunt un bărbat în vârstă de 40 de ani și doi tineri.

"Suntem convinși că suspectul în vârstă de 22 de ani arestat a fost cel care a tras, avea o armă și muniție", a spus el. A adăugat că anchetatorii "cred că suspectul nu a avut complici, dar că până când această informație nu este sigură, nu poate fi exclusă".

Poliția l-a arestat pe suspect la treisprezece minute după ce a primit primul apel de urgență despre împușcătură, a spus Thomassen.

Mulți dintre cei care se aflau în mall în momentul atacului armat urmau să meargă la un concert al cântărețului britanic Harry Styles, într-o sală din apropiere. Evenimentul a fost anulat. Poliția a decis să anuleze concertul din motive de securitate: Toată lumea este în siguranță în interiorul clădirii, dar din nefericire trebuie să anulăm spetacolul.

Un purtător de cuvânt al celui mai mare spital din Danemarca a declarat pentru CNN că la unitatea sanitară au fost aduse mai multe victime și că a fost chemat personal suplimentar pentru a face față situației de urgență.

Autoritățile daneze au creat o celulă de criză, precum și un centru de îngrijire psihologică pentru oamenii aflați în stare de șoc după tragedie. A fost deschisă o linie telefonică pentru victime, iar poliția a transmis că a amenajat o locație unde martorii oculari pot obține sprijin și pot povesti anchetatorilor ce au văzut.

Într-o declarație transmisă duminică seară, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a transmis un mesaj răniților, rudelor lor și celor îndoliați, precum și „tuturor danezilor care au fost afectați de aceste evenimente înfricoșătoare”.

"Toți am fost scoși cu brutalitate din atmosfera verii strălucitoare care tocmai începuse. Este de neînțeles. Șocant. Fără sens. Capitala noastră frumoasă și de obicei atât de sigură a fost schimbată într-o fracțiune de secundă", a spus Frederiksen.

Într-o declarație, Casa Regală a Danemarcei a transmis: "Gândurile noastre și cea mai profundă compasiune sunt către victime, rudele lor și toți cei afectați de tragedie".

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a exprimat, de asemenea, solidaritatea cu poporul Danemarcei.

"Mă gândesc la toți cei din #Copenhaga în această seară, după informațiile îngrozitoare despre mai multe persoane ucise în atacul dintr-un centru comercial. Danemarca, suntem alături de tine"", a scris ea pe Twitter.

Precendentul atac comis la Copenhaga a avut loc în 14-15 februarie 2015, când un danez a ucis doi oameni și a rănit alți cinci.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...