Video&Foto "Nu am mâncat nimic, copiilor noștri le e tare foame". Rămași fără case, turcii îngheață în stradă, în papuci și acoperiți cu pături
Adana a ajuns un oraș al oamenilor fără adăpost după devastatorul cutremur de luni. Oamenii ale căror case s-au prăbușit au rămas în stradă fără pantofi și haine groase, în condițiile în care meteorologii anunță că temperaturile vor scădea până la limita înghețului în aceste zile.
Marți dimineață, salvatorii se luptă cu ploile abundente și zăpada într-o cursă contracronometru pentru a găsi supraviețuitorii cutremurului care a lovit ieri sud-estul Turciei, scrie BBC.
Salvatorii au intervenit toată noaptea cu utilaje mari și au luminat clădirile prăbușite și mormanele de plăci uriașe de beton.
Din când în când se auzeau strigăte de bucurie la găsirea unui supraviețuitor.
Adana este plină de persoane rămase fără adăpost, unii și-au pierdut casele, iar alții se tem de replici ale cutremurului. Unii au rămas fără pantofi, paltoane și încărcătoare de telefon.
Copiii flămânzi, în picioarele goale, se încălzesc lângă foc, în timp ce părinții încearcă să-și păstreze cumpătul sub șocul tragediei.
Bărbat: „Casele noastre au fost avariate, nu putem intra. Nu am mâncat nimic, copiilor noștri le este tare foame. Dumnezeu să ne apere pe toți! Abia am scăpat din casă. Avem patru copii și am ieșit cu ei în ultimul moment. Cred că sunt mai mulți oameni prinși înăuntru. A fost un dezastru imens. Situația noastră este foarte proastă aici, nu avem apă, nici mâncare, suntem într-o stare jalnică.”
Femeie: „Înghețam, ne udăm. Nu avem unde să mergem, unde să stăm. Doamne, nici măcar un pat nu avem!”
Marți dimineață, traficul a fost oprit pe șoseaua către orașul turc Maras, aproape de epicentrul cutremurului. În această parte a sudului Turciei au ajuns mult prea puține echipe de salvare scrie BBC.
O echipă de salvatori care se îndreaptă spre oraș, cu duba încărcată cu echipamente și provizii specializate, au declarat pentru BBC, că sunt dornici să înceapă să caute supraviețuitori, dar nu au idee cât de gravă va fi situația când vor ajunge.
La nivel național, 8.000 de persoane au fost salvate din peste 4.700 de clădiri distruse, a transmis Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Urgențelor din Turcia (AFAD).
Pe măsură ce replicile seismului continuă, salvatorii din unele zone au săpat prin moloz cu mâinile goale. Eforturile lor de căutare sunt dificile în condițiile de temperaturi la limita înghețului.
În provincia sudică Hatay, Reuters a relatat despre momentul în care de sub un morman de moloz s-a auzit vocea unei femei care cere ajutor. „Ei fac zgomote, dar nu vine nimeni”, a declarat un bărbat plângând.
„Suntem devastați, suntem devastați. Doamne... Ei strigă. Ei spun: „Salvează-ne”, dar nu îi putem salva. Cum îi vom salva?”
În orașul turc Osmaniye, ploaia torențială i-a împiedicat pe salvatori să continue intervenția. Orașul a rămas fără energie electrică atunci când a început ploaia.
Un proprietar de hotel din oraș a declarat pentru BBC că din cei 14 oaspeți cazați în acea noapte, doar șapte au fost găsiți.
Editor : G.M.
- Etichete:
- cutremur
- turcia
- pagube cutremur
- cutremur turcia
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News