Galerie Foto Nu a mai rămas nimic din campingurile din sud-vestul Franței. Incendiile au mistuit totul în calea lor și au lăsat un peisaj dezolant
Data actualizării: Data publicării:
Mai multe orașe din Franța au înregistrat temperaturi istorice, în timp ce aproape 2.000 de pompieri au continuat să lupte împotriva incendiilor uriașe în sud-vest. Cele mai puternice incendii sunt în Gironde, unde mai multe campinguri au fost mistuite de flăcări.
Din campingurile de pe coasta Atlanticului, care acum câteva săptămâni erau pline de turiști, nu a mai rămas nimic.
Privit din vârful emblematicei „Dune du Pilat” - cea mai mare dună de nisip din Europa - situată în zona Golfului Arcachon, campingul din zonă arată ca o ruină în care totul este carbonizat.
Terasele nu au rezistat flăcărilor și au fost arse complet, în spațiul rezervat bicicletelor au rămas doar cadrele metalice. Anvelopele s-au topit pur și simplu.
Pădurea de pin din jur încă fumegă, iar peste tot sunt abandonate lucrurile arse pe care turiștii evacuați în grabă nu le-au mai putut lua. În zonă s-au auzit marți mai multe explozii provocate de buteliile cu gaz rămase, de asemenea, acolo.
Circulația în zonă a fost închisă. Copacii carbonizați amenință să cadă peste șosea în orice moment.