Noul comandant al armatei ucrainene spune că are nevoie de mai puţine trupe decât se aştepta inițial pentru a respinge Rusia

Data publicării:
Gen.-col. Alexandr Sirski, comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei
Gen-col. Oleksandr Sîrski, comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei. Foto: Facebook

Ucraina va trebui să mobilizeze mai puţini oameni decât se aştepta iniţial pentru a respinge invazia Rusiei, estimează noul comandant al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.

Preşedintele Volodimir Zelenski declara în decembrie anul trecut că armata a propus mobilizarea a până la 500.000 de ucraineni în plus pentru a-şi întări forţele, deoarece Rusia a intensificat atacurile de-a lungul liniei de front de circa 1.000 de kilometri.

Noul comandant-şef Oleksandr Sîrski, care a fost numit în funcţie luna trecută, înlocuindu-l pe Valeri Zalujnîi, a declarat într-un interviu acordat presei ucrainene, publicat vineri, că numărul a fost „redus semnificativ” după o revizuire a resurselor, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

El nu a indicat însă la cât s-ar ridica acum necesarul estimat de efective. „Ne aşteptăm să avem destui oameni capabili să îşi apere patria”, a declarat el pentru agenţia de presă Ukrinform.

„Mă refer nu numai la cei mobilizaţi, ci şi la luptătorii voluntari”, a menţionat Sîrski.

Efortul de mobilizare al Ucrainei a fost îngreunat de entuziasmul în scădere al ucrainenilor şi de corupţia şi abuzurile de la birourile de recrutare. Un proiect de lege care le-ar permite oficialilor să cheme mai multe trupe îşi croieşte în prezent drumul prin parlament.

„Război de logistică”

Sîrski a adăugat că un audit al unităţilor necombatante a permis planificatorilor militari să trimită „mii” de membri ai serviciului pe front şi că rolurile de sprijin în luptă sunt „la fel de importante” în efortul de apărare al Kievului.

„Războiul pe care suntem forţaţi să îl ducem împotriva invadatorilor ruşi este un război de uzură, un război de logistică”, a spus el. „Prin urmare, importanţa eficienţei unităţilor din spate nu poate fi subestimată”, a punctat comandantul.

Fostul şef al forţelor terestre a mai spus că sunt pregătite linii defensive „puternice” „în aproape toate zonele ameninţate”, în timp ce Rusia îşi continuă atacurile.

Oraşul Avdiivka, situat în estul ţării, a căzut la jumătatea lunii februarie, după un asalt care a durat luni de zile şi în care apărătorii ucraineni au fost depăşiţi numeric şi ca armament.

În interviul acordat Ukrinform, Sîrski a mai declarat că forţele sale şi-ar fi păstrat „cu siguranţă” poziţiile dacă Kievul ar fi primit mai multe muniţii şi capacităţi de apărare aeriană de la partenerii săi occidentali.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”