Noua bază navală a Rusiei de la Marea Neagră alarmează Georgia: „O încălcare grosolană a suveranităţii”

Data publicării:
vave rusesti la tarmul marii
Rusia vrea să stabilească o bază navală în Abhazia. Foto: Profimedia

Cincizeci de parlamentari de opoziţie din Georgia s-au adresat, la începutul lunii noiembrie, NATO şi statelor membre ale UE cerând o poziţie unitară în faţa planului Rusiei de a stabili o bază navală permanentă din zona separatistă a Georgiei Abhazia, potrivit BBC.

Planurile Kremlinului au provocat temeri că baza ar putea târî Georgia, care speră la o aderare la UE, în războiul Rusiei în Ucraina şi ar strica propriile planurile de la Tbilisi privind un port la Marea Neagră.

„Condamnăm unanim şi ferm ocuparea, militarizarea şi alte acţiuni ale Rusiei care ţintesc anexarea regiunilor ocupate din Georgia, care au o nouă exprimare în deschiderea unei baze navale permanente ruseşti în portul Ochamchire”, se arăta în declaraţia parlamentarilor, citată de News.ro.

Cu câteva săptămâni înainte, liderul de facto al Abhaziei, Aslan Bzhania, a confirmat că a fost semnat un acord cu Kremlinul privind o bază navală permanentă în portul Ochamchire de la Marea Neagră.

Abhazia este recunoscută internaţional ca parte din Georgia, dar s-a aflat sub control rusesc şi al forţelor separatiste din 1990.

Ministerul de Externe din Georgia a condamnat planul Rusiei drept „o încălcare grosolană a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei”, deşi autorităţile de la Tbilisi au minimizat semnificaţia bazei navale permanente, considerând că nu este o ameninţare iminentă.

„Chiar dacă încep să construiască baza la Ochamchire, le va lua cel puţin trei ani”, a declarat pentru BBC Nikoloz Samkharadze, şeful Comisiei pentru Relaţii Externe a Georgiei.

„Ne preocupă ameninţările iminente, nu ameninţări care ar putea să apară în viitor”, a afirmat el.

El a spus că guvernul se concentrează mai mult asupra cetăţenilor georgieni ucişi sau răpiţi de forţele ruse în apropierea liniei de ocupaţie care desparte Georgia de teritoriile sale separatiste Abhazia şi Osetia.

„Nu vedem vreo mişcare privind începerea construcţiei la Ochamchire”, a arătat el.

BBC Newsnight and Verify au analizat imaginile satelitare care indică noi dragări şi lucrări de construcţii în port, de la invadarea pe care scară a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022.

Potrivit administraţiei de facto a Abhaziei, lucrările de dragare înseamnă că Ochamchire ar putea găzdui acum nave cargo mai mari, cu un deplasament de până la 13.000 de tone.

Agenţia de spionaj a Ucrainei susţine că lucrările au loc pentru a permite navelor de luptă din flota rusească din Marea Neagră să folosească Ochamchire ca un adăpost.

Dacă Rusia ar folosi Ochamchire pentru a ataca Ucraina sau dacă Ucraina ar alege să ţintească navele de acolo, Georgia ar deveni parte a războiului, afirmă Natia Seskuria de la Institutul Serviciile Regale Unite.

„Dacă Putin vrea ca Georgia să fie implicată sau să fie cumva atrasă în acest război, o va face, dacă este în interesul său şi, din păcate, are toate capabilităţile de a pune presiune pe Georgia”, a spus ea.

Acest lucru nu doar că alimentează temerile georgienilor de a fi târâţi în război, dar există îngrijorări că propriile planuri de la Tbilisi privind un mega-proiect de infrastructură pe coasta Mării Negre ar putea fi afectat.

Un port din Anaklia este cel mai apropiat oraş din Georgia de Abhazia controlată de ruşi.

Proiectul Anaklia este considerat vital pentru impulsionarea comerţului pe aşa-numitul Coridor de Mijloc, cea mai rapidă rută de a livra marfă între Asia şi Europa.

Ruta evită folosirea Rusiei ca intermediar terestru, iar Banca Mondială a estimat că ar putea înjumătăţi timpii de călătorie şi tripla volumul schimburilor până în 2030.

Kremlinul s-a opus mult timp acestui proiect, ca fiind unul al SUA, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a susţinut că submarine militare ale SUA vor putea andoca acolo.

Însă deşi Georgia are o populaţie majoritar pro-UE, guvernarea are o relaţie complexă cu Moscova.

În 2020, guvernul georgian a anulat un contract privind construirea portului, atribuit unui consorţiu susţinut de bănci şi investitori occidentali.

Mamuka Khazaradze, care a condus Consorţiul pentru Dezvoltarea Anaklia iniţial, a afirmat că guvernul de la Tbilisi a subminat dezvoltarea portului pentru a împăca Moscova.

„Cea mai mare problemă pe care o avem cu acest guvern este că serveşte intereselor Rusiei, pentru că nu este interesul Rusiei ca (portul) Anaklia să fie construit”, a spus el. El a menţionat că dovada este baza rusească construită la doar 30 de kilometri în sus pe coasta Mării Negre.

Consorţiul său a chemat Guvernul georgian la arbritraj internaţional.

„Am dragat 5 milioane de metri cubi de nisip, la 11 metri adâncime. Am amplasat 3.500 de kilometri de conducte”, a spus Khazaradze, care conduce partidul de opoziţie Lelo.

Guvernul georgian a insistat că planurile privind portul de adâncime vor fi relansate şi că oferta câştigătoare va fi anunţată în scurt timp.

Nikoloz Samkharadze, care conduce Comisia Parlarmentară pentru Relaţii Externe, a afirmat că acuzaţiile că guvernul său este pro-rsu sunt „absurde”.

„Cum poate un guvern pro-rus să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană, să obţină un regim fără vize cu Uniunea Europeană şi statutul de candidat la Uniunea Europeană”, a arătat Samkharadze.

Dar, a spus, Tbilisi este obligat să păşească precaut faţă de vecinul de la nord.

„Am avut trei războaie cu Rusia în ultimii 30 de ani. Nu avem umbrela de securitate NATO. Nu avem solidaritatea economică a Uniunii Europene”, a explicat el.

El a sugerat că Rusia foloseşte Ochamchire pentru a ameninţa Georgia pentru ambiţia sa de a adera la UE.

O decizie finală privind oferta Goergiei pentru statutul de candidat la UE este aşteptată de la liderii europeni la summit-ul din decembrie, care va avea loc săptămâna aceasta.

„Ruşii… întotdeauna folosesc cel mai bun moment pentru a submina în primul rând stabilitatea Georgiei şi în al doilea rând drumul Georgiei pentru integrarea europeană”, a spus el.

„Ei încearcă să le arste partenerilor noştri europeni şi america că ei sunt stăpâni în Caucazul de Sud şi că pot face tot ce doresc”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei