Noua amenințare principală de securitate la adresa SUA va veni în 2025. Avertismentul celui mai puternic general american
Data actualizării: Data publicării:
China va deveni următoarea cea mai mare amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite. Declarația îi aparține generalului american Joseph Dunford, președintele comitetului general al șefilor de stat major.
În ședința de marți pentru reînnoirea mandatului său, generalul a declarat Comitetului pentru Servicii Armate din Senatul american că, în mai puțin de un deceniu, China va depăși Coreea de Nord și Rusia ca provocare principală pentru securitatea Statelor Unite, transmite Newsweek.
Față de 2015, a punctat înaltul oficial militar, Coreea de Nord a surclasat deja China și Rusia în privința „sentimentului de urgență”, însă China se va poziționa în viitorul apropiat ca amenințare centrală pe segmentul „demografiei și situației economice”.
„Din punctul meu de vedere, China va reprezenta principala amenințare pentru națiunea noastră până în 2025”, a afirmat Joseph Dunford, răspunzând unei întrebări adresate de senatorul de Hawaii Mazie Hirono.
„China se concentrează pe limitarea capacității noastre de a proiecta putere și pe slăbirea alianțelor noastre din Pacific”, a adăugat generalul, argumentând că reformele pe scară largă ale Beijingului au avut „potențialul de a degrada avantajele tehnologice militare ale SUA”.
Sub președinția lui Xi Jinping, China a trecut printr-o reorganizare din temelii a forțelor sale armate. Luna trecută, autoritățile chineze au deschis prima bază militară a Chinei în Africa de Est.
Dominația nucleară
Un fost consilier-adjunct al Securității Naționale din timpul administrației lui George W. Bush, Mark Pfeifle, a afirmat recent într-o analiză că Beijingul încearcă să impună o dominație economică în sectorul nuclear din spațiul estic și sud-estic european. Mai mult, Beijingul a ajuns să dezvolte o pârghie energetică în fosta regiune sovietică de dimensiunile celei de care s-a bucurat Moscova pe durata Războiului Rece.
Puterea de pătrundere geopolitică pe care China a atins-o în ultima vreme în Europa, scrie Pfeifle, ar „trebui să ne sperie până în măduva oaselor”.
Profitând de focusarea atenției publice internaționale pe conflictul diplomatic dintre Washington și Moscova, Beijingul și-a extins „foarte mult” puterea militară și economică în Europa de Est, dar nu doar în această regiune, ci a aruncat și o ancoră în Grecia, unde deține de un an o participație de 51% în cel mai important port grecesc, Pireu.
„În tot acest timp, ei lucrează, de asemenea, cu sârguință pentru a obține active în Cehia, Ungaria și Polonia, inclusiv contracte de construcție a centralelor nucleare”, spune fostul consilier de la Casa Albă.
Nici vecina României, Bulgaria, nu este ferită de umbra Chinei, căreia Rusia i-a favorizat o intrare pe covorul roșu în orașul Belene. În ce fel? Gigantul rus de stat din domeniul energiei nucleare, Rosatom, le-a cedat chinezilor proiectul nuclear pe care îl implementa în orașul din provincia Pleven.
„Spre deosebire de ruși, ale căror programe de dezvoltare nucleară se bazează, de obicei, pe o schemă relativ benignă de împrumuturi interguvernamentale pentru finanțarea lucrărilor de construcție, lăsând apoi conducerea guvernelor locale, China insistă atât asupra capitalului, cât și asupra controlului operațional. În consecință, China este lăsată să dețină un control complet asupra unei infrastructuri critice – în acest caz, o instalație nucleară majoră într-un stat-cheie ex-sovietic. Acest lucru îi oferă Chinei o pârghie în regiune comparabilă cu cea de care s-a bucurat Moscova în perioada Războiului Rece”, notează Mark Pfeifle în analiza sa.
O situație similară poate fi observată în Polonia, unde Beijingul, profitând de turbulențele industriei nucleare americane, a preluat un toptan de contracte pentru o centrală nucleară care ar fi trebuit să fie construită de Statele Unite.
Pfeifle dă și exemplul României, pe care o consideră o componentă esențială în „centura energetică” pe care China încearcă să o creeze de la Marea Baltică și până la Marea Neagră, încercând să prindă sub influența ei și Slovacia și Lituania.
În iulie, Guvernul României a aprobat confidențial continuarea negocierilor cu China pentru Cernavodă 3-4.
În aceeași zi, pe 13 iulie, în care a avut loc și o ședință de Guvern, premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegație oficială din China, condusă de unul dintre cei mai importanți lideri ai Partidului Comunist Chinez, Liu Yunshan, considerat a fi decidentul numărul 1 din China în materie de ideologie, propagandă și organizare a Partidului. La întâlnire s-a discutat inclusiv despre proiectul Nuclearelectrica – China General Nuclear Power, premierul Tudose declarând că "există perspective concrete de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă". Aceeași sursă relevă că, în perioada martie – iulie 2017, "au survenit clarificări și analize în vederea identificării opțiunilor și definirii parametrilor care pot circumscrie angajamentele posibile ale statului român raportat la cerințele China General Nuclear Power (CGN)".