Nordul Fâșiei Gaza e afectat de o „veritabilă foamete” (ONU)

Data publicării:
femeie cu recipiente goale și pancarte în Gaza
Foto: Profimedia Images

Nordul Fâşiei Gaza este afectat de o „veritabilă foamete”, care progresează către sudul teritoriului palestinian, a avertizat directoarea Programului Alimentar Mondial (PAM), Cindy McCain.

„Foametea veritabilă este prezentă” în Gaza, în nordul teritoriului, şi se deplasează către sud, a declarat responsabila agenţiei ONU într-un interviu acordat canalului american NBC. „Cerem în permanenţă o încetare a focului şi posibilitatea de a dispune de acces fără oprelişti” în Gaza pentru a livra ajutor umanitar, a subliniat McCain.

PAM - care a primit în 2020 Premiul Nobel pentru Pace - este una dintre numeroasele agenţii şi organizaţii umanitare care încearcă să faciliteze accesul ajutorului alimentar în Gaza.

Vineri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a apreciat că situaţia alimentară din teritoriul palestinian s-a îmbunătăţit uşor, dar se menţine riscul de foamete.

Ajutorul internaţional, strict controlat de Israel, soseşte în cantităţi relativ infime, în principal pe la punctul de trecere de la Rafah, la graniţa cu Egiptul, şi rămâne insuficient raportat la necesităţile uriaşe ale celor 2,4 milioane de locuitori.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...