S-au redeschis puburile în Regatul Unit. Britanicii abia așteaptau momentul. Însă, acum sunt nevoiți să se adapteze situației. Trebuie să facă rezervări, să-și lase la intrare datele de identificare, să păstreze o anumită distanță și, în unele cazuri, să petreacă în interior un timp limitat.
Redeschiderea puburilor din Marea Britanie a fost în egală măsură un moment așteptat și de proprietarii lor, serios afectați de perioada în care localurile au fost închise.
"Foarte bine, era și timpul să le redeschidă (pub-urile, n.red.), prim-ministrul e un idiot".
"E minunat să poți bea o halbă bună de bere. Știu că a fost grav tot ceea ce s-a întâmplat cu coronavirusul, dar e minunat să te poți întoarce și să bei o bere, fiindcă pe el nu l-am mai văzut de ceva timp... E bine să te mai întâlnești cu prietenii. E bine, foarte bine!"
"Desigur că e bine, nu am avut cu cine să discut toată perioada asta".
"Toată lumea poate acum să socializeze, să afle ce au mai făcut alții, e drăguț să poți să bei câte ceva, să mănânci".
Printre cei care s-au grăbit să treacă pragul barurilor abia redeschise a fost și politicianul Nigel Farage. Doar că la numai câteva minute după s-a fotografiat cu o bere în mână au apărut problemele. A fost reclamat la poliție pentru că ar fi încălcat perioada de carantină. Cu 13 zile în urmă, Nigel Farage era în Statele Unite, la mitingul electoral al lui Donald Trump și, la întoarcerea în țară, ar fi trebuit să stea în izolare 14 zile, așa cum cere legea.
Redactare Georgiana Marina