Nicolas Maduro acuză Statele Unite că „se află în prima linie a unei tentative de lovitură de stat”

Data publicării:
Nicolas Maduro caută voluntari pentru testarea vaccinului anti-COVID al Rusiei
Foto: Guliver / Getty Images

Dictatorul venezuelean, Nicolas Maduro, care pretinde că a fost reales la ultimele alegeri, nerecunoscute de Statele Unite, a cerut guvernului american să „nu se amestece” în afacerile interne ale țării sale, după ce ministrul său de externe a comentat că SUA „se află în prima linie a unei tentative de lovitură de stat”. În Venezuela continuă disputa față de rezultatul alegerilor prezidențiale, contestat de opoziție și declanșator al unor proteste violente.

Nicolas Maduro, aflat la putere din anul 2013 şi cunoscut prin poziţiile sale anti-americane, pretinde că a fost reales, duminică, pentru un nou mandat, dar SUAîl recunoaşte preşedinte pe candidatul opoziţiei, Edmundo Gonzalez Urrutia.

Consiliul naţional electoral a anunţat, luni, că Maduro a obţinut 51,2% din voturi, iar Urrutia 44,2%, în timp ce opoziţia susţine că acesta din urmă ar fi câştigat cu peste 70% din voturi, dar rezultatele detaliate pe circumscripţii electorale nu au fost încă publicate. Simpatizanţi ai opoziţiei au ieşit în stradă şi au avut loc proteste violente.

„Statele Unite nu trebuie să-şi bage nasul în afacerile noastre interne, pentru că în Venezuela poporul suveran decide”, a declarat, vineri, Maduro. Adresându-se susţinătorilor săi în faţa palatului prezidenţial, el l-a descris pe opozantul Edmundo Gonzalez Urrutia drept „un criminal şi un agent al CIA”.

Casa Albă le-a cerut, miercuri, autorităţilor electorale venezuelene să publice „rezultatele complete şi detaliate ale acestor alegeri, pentru ca toată lumea să le poată vedea”.

„Răbdarea noastră, şi cea a comunităţii internaţionale, se apropie de sfârşit”, a declarat purtătorul de cuvânt pe teme de securitate naţională al preşedintelui american, Joe Biden, John Kirby.

Pe lângă SUA, realegerea lui Maduro este, de asemenea, contestată de Uniunea Europeană şi de mai multe ţări latino-americane. Lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a lansat un apel pentru noi manifestaţii, sâmbătă, în toate oraşele ţării.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...