Netanyahu a decretat stare de urgență în orașul Lod, după o revoltă violentă a arabilor israelieni

Data actualizării: Data publicării:
Premierul israelian Benjamin Netanyahu cu mai multi oameni in jur
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia Images

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat stare de urgență, miercuri, în orașul Lod, aflat în centrul țării, după o revoltă a arabilor israelieni, pe măsură ce conflictul între forţele israeliene şi militanţii palestinieni s-a intensificat, scrie BBC.

În Lod, aflat în apropiere de Tel Aviv, minoritatea arabă locală a protestat după moartea violentă, marţi, a unui arab israelian. Manifestațiile au degenerat iar protestatarii au aruncat cu pietre spre poliţie, care a răspuns cu grenade lacrimogene.

Mai multe maşini au fost incendiate iar 12 oameni au fost răniţi în ciocnirile pe care primarul oraşului le-a asemuit unui război civil, a scris ziarul Haaretz. Totodată, potrivit presei israeliene, trei sinagogi şi mai multe magazine din Lod au fost incendiate.

Au existat revolte şi în alte oraşe unde populaţia arabă este mai numeroasă, precum şi în Ierusalimul de Est şi în Cisiordania.

„Întreg Israelul ar trebui să ştie, acesta este o completă pierdere a controlului”, a spus edilul Yair Revivo. „Războiul civil a izbucnit în Lod”, citează Times of Israel.

Publicaţia a scris că este prima dată, din 1966, când guvernul israelian s-a folosit starea de urgenţă asupra comunităţii arabe.

Netanyahu, care a ajuns în oraş pentru a face apel la calm, a spus că va instaura o restricţie de deplasare dacă este nevoie.

Citiți și: Cum a funcționat scutul Iron Dome în momentul în care Hamas lansează o ploaie de rachete asupra Israelului - VIDEO & GALERIE FOTO

Cel puțin 35 de morți în Gaza. Israelul răspunde la atacurile cu rachete

Tensiunile dintre israelieni și palestinieni s-au intensificat și mai mult, în condițiile în care militanții palestinieni din Gaza au tras sute de rachete în Israel, care a răspuns cu atacuri aeriene asupra enclavei, pe măsură ce tulburările s-au răspândit în orașe.

Bombardamentele israeliene din Gaza au ucis cel puțin 35 de persoane, inclusiv 12 copii, potrivit oficialilor de sănătate palestinieni, care au mai spus că 220 de persoane au fost rănite, începând de marți seara. Armata israeliană a declarat că a ucis peste 15 militanți, potrivit CNN, citat de Mediafax.

Rachete au fost lansate spre Tel Aviv la primele ore ale dimineții de miercuri. Sirenele au putut fi auzite în jurul orei 3 dimineața, ora locală. Aproximativ 850 de rachete au fost lansate asupra Israelului de la începutul escaladării evenimentelor de marți, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, citat de Haaretz. 85-90% din aceste rachete au fost interceptate de scutul Iron Dome. De asemenea, armata israeliană a atacat aproximativ 500 de ținte din Fâșia Gaza și intenționează să atace ținte subterane.

În tabăra israeliană, numărul victimelor a ajuns la cinci, după ce o fată de 16 ani și tatăl său au fost uciși într-un atac cu rachetă în orașul Lod.

Un bloc turn de 13 etaje din orașul Gaza s-a prăbușit marți seară după ce a fost lovit de un atac aerian israelian, atrăgând promisiuni de represalii din partea militanților.

Armata israeliană a declarat că imobilul adăpostea birouri utilizate de Hamas pe mai multe etaje, precum și o unitate de cercetare și dezvoltare pentru rachete. Armata a mai spus că a avertizat în prealabil civilii din clădire și a oferit suficient timp pentru ca aceștia să poată evacua locul.

Citiți și: Israelul deschide adăposturi împotriva atacurilor cu rachete în mai multe orașe

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri