Video Nehammer provoacă scandal în Austria: spune că oamenii sunt săraci pentru că nu muncesc și trimite copiii să mănânce la McDonalds

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, rade cu o ceasca de cafea in mana
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Foto: Profimedia

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, este criticat în Austria în urma unor declarații controversate. A spus, în cadrul unei întâlniri cu membrii partidului său, că oamenii sunt săraci pentru că nu vor să muncească mai mult și că e imposibil să existe în țară copii care nu au o masă caldă, din moment ce un hamburger la McDonalds costă doar 1,4 euro.

Declarațiile au fost făcute la un restaurant din Hallein, la sfârșitul lunii iulie, dar o înregistrare video cu discuția a devenit virală în ultimele două zile pe rețelele sociale, potrivit publicației Kurier.

Nehammer spune că a avut o discuție cu „prieteni de stânga” care l-au acuzat că crește sărăcia în Austria.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Atunci de ce nu crește rata joburilor part-time? Nu crește nici și pentru femeile care nu au alte responsabilități”, spune Nehammer în înregistrare.

„Dacă nu am destui bani, muncesc mai mult. Pentru că așa o să am mai mulți bani. Dar asta nu se întâmplă. Cota locurilor de muncă part-time este neschimbată”, a continuat el.

Austriecii sunt scandalizați și de o altă declarație a lui Nehammer: acesta a sugerat că copiii săraci ar trebui să mănânce la McDonalds.

El era deranjat că unele rapoarte despre copii care „nu primesc o masă caldă” nu au dus la un „val de indignare”.

„Dar părinții? Ce înseamnă: un copil nu primește o masă caldă în Austria? Știți care este cea mai ieftină masă caldă din Austria? Nu este sănătoasă, dar este ieftină. Un hamburger la McDonalds. 1,40 euro. Dacă cumpăr și cartofi prăjiți - 3,50 euro. Și acum cineva susține serios că trăim într-o țară în care părinții nu-și permit această mâncare pentru copilul lor?”, a spus Nehammer.

Înregistrarea video a stârnit revoltă în rândul politicienilor austrieci.

Liderul social democaților din Austria (SPÖ), Andreas Babler, a scris pe Twitter: „Austriecii merită un cancelar care să respecte oamenii în loc să-i disprețuiască”

„Am văzut mulți oameni în situații cu adevărat dificile. Videoclipul lui Nehammer este o palmă pentru toți cei care nu s-au născut cu o lingură de aur în mână”, a spus Liderul SPÖ din Austria Inferioară, Sven Hergovich.

Reprezentanta Verzilor Karin Stanger a spus că declarațiile făcute de cancelar sunt „rușinoase”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...