Video "Nava plutea ca o barcă de hârtie". Coșmar trăit de pasagerii unui vas de croazieră care s-a ciocnit cu un petrolier, în Spania

Data actualizării: Data publicării:
furtuna in spania
"Nava plutea ca o barcă de hârtie". Coșmar trăit de pasagerii unui vas de croazieră care s-a ciocnit cu un petrolier, în Spania. FOTO: captură Digi24

O furtună puternică a lovit mai multe regiuni ale Spaniei, unde a lăsat în urmă oameni răniți și distrugeri masive. Din cauza rafalelor puternice și a valurilor de până la patru metri, un vas de croazieră s-a desprins de la țărm și s-a ciocnit cu un petrolier.

Pasagerii de pe nava de croazieră "Britannia", aparținând companiei P&O Cruises cu baza în Southampton, au descris cum, după ce s-a desprins, nava "a plutit ca o barcă de hârtie", scrie BBC.

Câteva persoane au primit îngrijiri la bord după ce au suferit răni minore, a precizat compania P&O. Căpitanul le-a spus pasagerilor că nu a existat "niciun compromis structural", dar nava va rămâne totuşi în Palma pentru o evaluare tehnică.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Oamenii de la bordul navei au făcut publice videoclipuri şi imagini ale incidentului, care arată starea de urgenţă de la bordul navei şi resturi plutind în mare.

Un pasager a povestit că în jurul orei 10:00 GMT (13:00, ora României) "o furtună bruscă, cu ploaie şi vânt, a smuls nava de la docuri, rupând cablurile de ancorare şi făcând ca pasarela să cadă în mare". El a spus că stătea lângă fereastra cafenelei şi primul lucru pe care l-a văzut au fost corturile albastre ale recepţiei de la docuri care zburau în aer. "Ne-am îndepărtat mult de dană şi ne-am ciocnit cu o navă de marfă/cargo din apropiere", a afirmat pasagerul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un alt pasager, Dale Hopkin, a declarat că a fost o "nebunie" la bord, deoarece şezlongurile "începeau să se răstoarne". El a mai spus că ploaia era atât de puternică încât nu putea vedea nimic prin geamurile navei. După ce nava s-a desprins din ancorele sale, "a plutit ca o barcă de hârtie. Personalul nu a mai putut face nimic", a povestit pasagerul. Nava s-a apropiat apoi de stâncile digului de protecţie din port. S-a auzit "un zgomot foarte puternic", a spus soţia pasagerului.

Coşmarul la bordul navei a durat circa două ore, iar unele familii le-au pus veste de salvare copiilor. Cu toate acestea, pasagerii au fost mulţumiţi de modul în care a intervenit personalul navei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Insulele Baleare au fost lovite de ploi torenţiale şi rafale de până la 120 km pe oră. Condiţiile meteo extreme au dus la anularea a peste 50 de zboruri. Avertizările meteorologice pentru anumite părţi ale arhipelagului au fost prelungite până luni.

Croaziera pornise din Southampton şi urmează să se întoarcă pe 1 septembrie.

Aceasta este a doua oară când se întâmplă o situaţie de urgenţă pe o navă din Southampton din cauza vremii nefavorabile din ultimele săptămâni, Queen Mary 2 s-a desprins de parâma de acostare de la prova şi a plutit în derivă în afara cheiului pe 4 august, notează BBC.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri