Galerie Foto „Mumii de extratereștri” vechi de 1.000 de ani, prezentate în Congresul mexican: „Nu au nicio legătură cu fiinţele umane”

Data actualizării: Data publicării:
mumie de extraterestru prezentată în Congresul mexican
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images

Politicienii din Mexic au participat la o audiere în Congresul mexican pe tema „fenomenelor anormale neidentificate” (UAP), prima de acest gen organizată în țară, în timpul căreia un jurnalist și specialist autoproclamat în materie de OZN-uri le-a prezentat presupuse rămășițe ale unor ființe non-umane și le-a transmis că „nu suntem singuri”, informează Reuters.

Cele două mici sarcofage care conţin fosilele creaturilor antropomorfe au fost prezentate marţi în faţa deputaţilor de către Jaime Maussan, un jurnalist şi autoproclamat specialist în ufologie, studiul obiectelor zburătoare neidentificate şi al fenomenelor aerospaţiale, scrie news.ro.

„Acestea sunt fiinţe non-umane care nu fac parte din evoluţia noastră terestră”, a declarat el în cadrul unei sesiuni organizate de un deputat, Sergio Gutiérrez, în numele „interesului public”.

Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images

Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 1 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 2 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Cele două „mumii de extratereștri” prezentate în fața deputaților mexicani. Foto: Profimedia Images | Poza 3 din 12
Cele două „mumii de extratereștri” prezentate în fața deputaților mexicani. Foto: Profimedia Images
Jurnalistul mexican și expertul în ufologie, Jaime Maussan, prezintă „mumiile de extratereștri” în Congresul mexican. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 12
Jurnalistul mexican și expertul în ufologie, Jaime Maussan, prezintă „mumiile de extratereștri” în Congresul mexican. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 7 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images | Poza 10 din 12
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images
Jurnalistul mexican și expertul în ufologie, Jaime Maussan, prezintă „mumiile de extratereștri” în Congresul mexican. Foto: Profimedia Images | Poza 11 din 12
Jurnalistul mexican și expertul în ufologie, Jaime Maussan, prezintă „mumiile de extratereștri” în Congresul mexican. Foto: Profimedia Images
Grupul de experți în ufologie care au discutat în Congresul mexican despre posibilele dovezi pe care le avem despre existența extratereștrilor. Foto: Profimedia Images | Poza 12 din 12
Grupul de experți în ufologie care au discutat în Congresul mexican despre posibilele dovezi pe care le avem despre existența extratereștrilor. Foto: Profimedia Images
,

Mumiile descoperite în Peru au „o vechime de aproximativ 1.000 de ani”, a precizat el, citând analizele cu carbon 14 efectuate de Universitatea Autonomă din Mexic (UNAM).

„Cred că este o demonstrație clară că avem de-a face cu specimene non-umane care nu sunt înrudite cu nicio altă specie din lumea noastră și că toate posibilitățile sunt deschise pentru orice instituție științifică să investigheze”, a mai spus Maussan, potrivit Reuters. „Nu suntem singuri.”

Maussan a spus că „mumiile” nu provin dintr-un OZN, ci au fost găsite în diatomit, un tip de rocă sedimentară formată în special din resturi de alge microscopice, scrie Sky News. Mai mult, jurnalistul mexican a menționat faptul că în urma scanării cu raze X s-a descoperit că unul dintre specimene avea „ouă” în interiorul său.

Institutul de fizică al UNAM a confirmat într-un comunicat de presă că a efectuat într-adevăr analize, dar numai pentru a determina vârsta şi nu originea specimenelor. Laboratorul său „se distanţează de orice altă utilizare, interpretare sau denaturare a rezultatelor pe care le-a publicat”, se mai arată în comunicat.

Aceste mumii „sunt o creaţie denunţată deja cu ani în urmă”, a afirmat ediţia franceză a Huffington Post, amintind de controversele din jurul documentarului „Unearthing Nazca” din 2017.

mumie-extraterestru-mexic-2
Una dintre „mumiile de extratereștri” prezentate în Congresul mexican în timpul primei audieri pe tema OZN-urilor organizată în Mexic. Foto: Profimedia Images

Una dintre mumii „a fost examinată de un antropolog. Concluziile sale sunt clare: mumia în cauză este o colecţie de diferite rămăşiţe umane mumificate”, adaugă Huffington Post.

„Primirea lui Jaime Maussan în Camera Deputaţilor arată dispreţul acestei ţări faţă de ştiinţă”, s-a înfuriat un internaut mexican. Alţii au ridiculizat audierea, cerând ca Maussan să devină „preşedintele relaţiilor intergalactice”.

La 26 iulie, un fost ofiţer de informaţii, David Grusch, a declarat în faţa unei comisii a Congresului american că autorităţile muşamalizează dovezile privind existenţa extratereştrilor. Grusch a afirmat că este „absolut” convins că Statele Unite erau în posesia unui UAP.

NASA a cerut recent să se facă eforturi sporite pentru a studia ştiinţific aceste UAP, la fel ca şi Pentagonul, care este îngrijorat de posibilele activităţi de spionaj ale Chinei.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei