Moscova a schimbat adresa ambasadei SUA în Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Ambasada SUA de la Moscova
„În ziua de azi, holurile și birourile ambasadei sunt tăcute, din păcate”, a scris Sullivan. „Etaje întregi au rămas neocupate”. Foto: Profimedia Images

Rusia a schimbat adresa oficială a ambasadei SUA la Moscova, pentru a-i onora pe separatiştii pro-ruşi din Ucraina. Prin această metodă, Moscova denunţă sprijinul american pentru Kiev și răspunde, în același timp, unei măsuri similare luate de Statele Unite în privința ambasadei Rusiei la Washington.

„Ambasada SUA în Rusia are o nouă adresă oficială”, a anunţat primăria Moscovei într-un comunicat citat de dpa, potrivit Agerpres.

De acum, misiunea diplomatică a Statelor Unite se află la adresa „Piaţa Republicii Populare Doneţk” nr. 1, numele unuia dintre teritoriile separatiste din Donbasul ucrainean, a cărui independenţă a fost recunoscută de Rusia în februarie, cu puţin timp înainte de a ataca Ucraina.

Această denumire a fost dată unei intersecţii până acum anonime, alăturată ambasadei. Numele străzilor care încadrează misiunea diplomatică americană nu au fost schimbate.

Această nouă adresă oficială a fost aleasă după un vot online organizat de autorităţile moscovite şi la care au participat 278.684 de persoane, potrivit comunicatului primăriei.

În context, AFP aminteşte de o măsură similară a SUA. În 2018, o porţiune din bulevardul pe care se află ambasada Federaţiei Ruse în Washington DC a fost redenumită „Boris Nemţov Plaza”, în onoarea opozantului rus asasinat în 2015 chiar în apropiere de Kremlin.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...