Președintele Statelor Unite, Joe Biden, s-a alăturat marți unui protest al muncitorilor din industria auto din statul Michigan, o premieră pentru un președinte american în funcție, relatează CNN și BBC.
Joe Biden a ajuns, marți, în statul Michigan pentru a participa la un protest al muncitorilor din industria auto. Aceștia au pornit o acțiune împotriva angajatorilor lor privați pentru a cere salarii mai bune – un demers rar în SUA, o țară cunoscută pentru slăbiciunea mișcărilor sindicale.
Sindicatul american UAW (United Auto Workers) a anunțat că intră în grevă generală împotriva companiilor Ford, General Motors și Stellantis, o încercare de a pune presiune pe acestea pentru a mări salariile muncitorilor și de a aduce îmbunătățiri contractelor.
Greva vine într-un moment delicat pentru muncitorii americani și aduce o stare de incertitudine în industria auto, un sector care reprezintă 3% din economia națională a SUA.
Cele două părți negociază pe probleme cum ar fi – salarii, zile de concediu, ajustări la condițiile de trai și „noile sisteme” care plătesc mai puțin forță de muncă mai nouă și temporară pentru aceeași muncă.
Președintele sindicatului, Shawn Fain, a spus că această luptă a sindicatului său face parte dintr-o problemă mai mare în ce privește dreptatea economică și clasa miliardarilor.
UAW încearcă să obțină pentru membrii săi o creștere a salariilor de 40% pe parcursul următorilor patru ani de contract.
Directorii companiilor auto vizate au câștigat, anul trecut, peste 20 de milioane de dolari fiecare.
Protestele angajaților din industria auto vin și pe fondul încercărilor industriei de a investi în vehicule electricte, iar sindicatul este îngrijorat de această schimbare, pentru că producția acestor mașini necesită mai puțini muncitori și implică forță de muncă neparticipantă la sindicat.
„M-ați mai auzit spunând lucrurile astea – Nu Wall Street a construit țara asta, ci clasa de mijloc, iar clasa de mijloc a fost construită de sindicate”, și-a încheiat Biden discursul.
Vizită istorică a unui președinte SUA
Președintele Biden le-a spus muncitorilor UAW că merită „o creștere semnificativă” de salarii în timpul vizitei sale la protest.
Liderul de la Casa Albă a vorbit la un megafon despre felul în care industria auto a fost salvată în 2008 „și înainte” și a spus că s-au făcut multe sacrificii atunci când „companiile erau în bucluc”.
„Acum, companiile o duc incredibil de bine. Și voi ar trebui să o duceți incredibil de bine.
Meritați tot ce ați câștigat și ați câștigat cu mult mai mult decât primiți acum în plată”, a spus președintele american.
„Directorii companiilor încearcă să justifice un sistem în care ei iau toate profiturile, iar muncitorii sunt lăsați să muncească pe nimicuri și să trăiască de la un salariu la altul. Trebuie să se termine”, a spus și președintele sindicatului, alături de Joe Biden.
Trump fuge și el în Michigan să discute cu muncitorii
Și fostul președinte Donald Trump vrea să câștige puncte electorale de pe urma muncitorilor din Michigan.
Trump nu va participa la a doua dezbatere republicană de miercuri, urmând să meagă la Detroit în loc, tot pentru a discuta cu muncitorii nemulțumiți de salarii și condițiile de muncă.
„Joe Biden cel necistint nu avea nicio intenție să meargă să viziteze protestul muncitorilor până când nu am anunțat eu că merg la Michigan să fiu cu ei și să-i ajut”, a scris fostul președinte pe rețeaua sa socială.