Un cetățean indian s-a înecat în râul Prut în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera moldo-română. Tragedia a avut loc pe 13 mai, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic, relatează Moldova1.md.
Potrivit Poliției de Frontieră, un străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți. Este vorba de un cetățean indian în vârstă de 44 de ani.
În urma discuțiilor cu oamenii legii, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său a intrat primul în apele râului Prut și s-a înecat. Speriat de această situație, bărbatul s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.
După verificări suplimentare, patrula a descoperit cadavrul bărbatului dispărut.
La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la 112.
Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare.
Editor : Liviu Cojan