Rogozin continuă amenințările la adresa României: Sunt un popor destul de laş/ Desigur că vom riposta
Data actualizării: Data publicării:
Vicepremierul Rusiei, Dimitri Rogozin, a acuzat că guvernarea de la Chişinău este pro-românească şi pro-fascistă şi a catalogat interdicţia de tranzit a spaţiului aerian al României drept o ”crimă comisă de către Chişinău şi Bucureşti”, într-un interviu acordat pentru postul de televiziune rus ROSSIA-1 şi citat de către News.ro.
”Analiza mea spune că România şi guvernarea moldovenească, pro-românească şi pro-fascistă, cu multă impertinenţă au hotărât să fie în trend cu politica americană, care presupune rusofobie, idotism, sancţiuni şi declaraţii sălbatice”, a declarat Rogozin, atunci când a comentat interdicţia impusă de autorităţile române aeronavei comerciale în care zbura pe ruta Moscova-Chişinău.
De asemenea, acesta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la proasta evoluţie a relaţiilor bilaterale moldo-ruse, care ar putea conduce la reizbucnirea conflictului din Transnistria.
”Acolo se află contigentul nostru militar, care păzeşte depozitul fostei armate a 14-a sovietice. În al doilea rând, acolo se află pacificatorii noştru: aproximativ 450 de oameni. Iar Moldova creează în permanenţă dificultăţi în legătură cu rotaţia militarilor în Transnistria”, a declarat demnitarul de la Moscova.
Vicepremierul rus a mai adăugat că această situaţie formată trebuie privită ca un tot întreg: „Mai ales că ei au acum pe teritoriul lor scutul antirachetă american, membrii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au cetăţenie română, iar majoritatea deputaţilor moldoveni au paşaport românesc. Trebuie să privim asta ca pe o singură situaţie”.
ogozin îşi menţine în continuare funcţia de reprezentant special al Rusiei pentru Transnistria, deşi are interdicţie de a zbura peste spaţiul aerian al României şi autorităţile moldovene l-au declarat săptămâna trecută persona non-grata în Republica Moldova, în ciuda protestelor virulente venite din partea preşedintelui pro-rus de la Chişinău, Igor Dodon.
De asemenea, vicepremierul rus a argumentat că interdicţia impusă aeronavei sale de a survola spaţiul aerian românesc reprezintă o crimă, tocmai pentru că ar fi aterizat cu combustibilul la limită pe aeroportul din Minsk, de unde a luat un zbor Aeroflot spre Moscova.
”Desigur că vom răspunde, important e să înţelegem cum anume să reacţionăm şi, totodată, să înţelegem ce se petrece la Chişinău”, a declarat Rogozin.
Vicepremierul Rusiei a sugerat că deciziile luate la Chişinău şi Bucureşti sunt influenţate de către Washington. ”O să vorbim cu cei care trag de aceste aţe”, a precizat Dimitri Rogozin.
Guvernanţii moldoveni l-au declarat săptămâna trecută persona non-grata pe vicepremierul Rogozin, având în vedere o serie de declaraţii neprietenoase ale vicepremierului rus la adresa moldovenilor şi a Republicii Moldova.
Rogozin nu va mai putea să viziteze şi nici măcar să tranziteze spaţiul aerian moldovean, deşi este co-preşedinte al comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică între Rusia şi Republica Moldova, ocupând inclusiv funcţia de reprezentant special pentru Transnistria.
Dodon a condamnat decizia luată de guvernanţii săi, susţinând că este vorba de un act de stupiditate politică din partea Chişinăului.
”A îl declara pe prim-vicepremierul rus persona non-grata la noi e un act de mare stupiditate politică. Şi e un mare deserviciu pentru moldoveni şi pentru Moldova”, a scris preşedintele Republicii Moldova.
Rogozin, declarat persona non grata la Chișinău
Vicepremierul rus însărcinat cu industria de armament şi situaţia din Transnistria a fost declarat persona non grata, săptămâna trecută, de autorităţile de la Chişinău, la propunerea ministrului de Externe, Andrei Galbur.
„După cum ați putut observa, în ultimul timp vicepremierul Federației Ruse, Dmitri Rogozin, făcut o serie de declarații și comentarii publice care poartă un caracter neprietenesc, denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și a poporului său”, a precizat Galbur, potrivit Unimedia. Publicaţia citată mai arată că Ministerul de Externe de la Chișinău l-ar fi convocat pe ambasadorul rus, Farit Muhametșin. Diplomatului i-ar fi fost comunicate nemulţumirile autorităţilor moldovene cu privire la atitudinea lui Dmitri Rogozin, dar şi că în următoarea perioadă acestuia îi va fi interzisă intrarea în Republica Moldova.