Republica Moldova: Uniunea Europeană îndeamnă la calm

Data publicării:
drapelul uniunii europene
Foto: GettyImages

Uniunea Europeană a îndemnat la calm, după deciziile luate de Parlamentul de la Chişinău şi în contextul evoluţiilor ulterioare, potrivit unei declaraţii semnate de purtătoarea de cuvânt a Comisiei pe teme de politică externă, Maja Kocijancic, informează duminică Radio Chişinău, citat de Agerpres.

LIVE VIDEO Igor Dodon a fost suspendat din funcţie. Noua ședință a Parlamentului

În declaraţie se subliniază că UE consideră că persoanele care au fost alese în mod democratic trebuie să găsească calea pe care să o urmeze Republica Moldova prin dialog. De asemenea, Uniunea Europeană aşteaptă ca Republica Moldova, ţară asociată cu Uniunea Europeană, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere.

'Uniunea Europeană îşi reafirmă angajamentul de a coopera cu Republica Moldova cu privire la un proces de reformă robust pentru ţară, în special în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, asigurarea independenţei sistemului judiciar şi depolitizarea instituţiilor statului', potrivit declaraţiei citate de Radio Chişinău.

Reacţia UE vine după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat, sâmbătă, decretele preşedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi numirea guvernului condus de aceasta. Noul guvern depusese deja jurământul în faţa Parlamentului.

Anterior, Curtea a decis că Parlamentul nu îşi mai poate exercita atribuţiile constituţionale, inclusiv cele de control asupra executivului, întrucât mandatul său a expirat. Conform instanţei, toate actele adoptate de legislativ în şedinţa de sâmbătă sunt neconstituţionale.

Şedinţa parlamentului fusese convocată de Partidul Socialist (PSRM) al preşedintelui Igor Dodon şi de blocul pro-european ACUM, alcătuit din PAS şi din Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA).

Deputaţii votaseră mai întâi - de asemenea neconstituţional, potrivit instanţei de resort - şi noua conducere a Parlamentului, cu socialista Zenaida Greceanîi ca preşedintă.

Tot în şedinţa de sâmbătă a Parlamentului de la Chişinău, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vasile Botnari, fusese revocat din funcţie cu votul a 61 deputaţi ai PSRM şi ai Blocului ACUM, iar imediat după decizia de revocare a şefului de la SIS, şedinţa legislativului a fost închisă, deputaţii fiind anunţaţi că o nouă şedinţă plenară va avea loc duminică, 9 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...