R. Moldova spune că nu mai face față solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor, care au crescut după invazia rusă în Ucraina

Data publicării:
pasaport moldova
R. Moldova spune că nu mai face față solicitărilor de cetăţenie din partea ruşilor. Foto: Shutterstock

Autorităţile din Republica Moldova au declarat luni că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă, o creştere care se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, relatează Reuters.

„Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească", a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte, potrivit News.ro.

„Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni”, în loc de termenul actual de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice.

Instituţia a precizat că 70 la sută dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20 la sută ucraineni, fără a oferi cifre specifice privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari înainte ca o parte din acesta să fie inclus în Uniunea Sovietică în 1940 au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE.

Populaţia Republicii Moldova din epoca sovietică, de 4,3 milioane de locuitori, s-a redus la aproximativ 2,5 milioane - fără a pune la socoteală enclava Transnistria condusă de separatiştii pro-ruşi - după ce aproape un milion dintre cetăţenii moldoveni au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Republica Moldova post-sovietică a dezvoltat legături strânse cu România, membră a Uniunii Europene.

Guvernul pro-european al Republicii Moldova a denunţat invazia Rusiei în Ucraina din 2022 şi denunţă încercări ale Moscovei de a crea instabilitate şi chiar o tentative de lovitură de stat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...