Ministrul de Externe al R. Moldova, Nicu Popescu, despre cooperarea cu România: Este fantastică. Lucrăm pe toate domeniile

Data actualizării: Data publicării:
nicu popescu sustine un discurs
Nicu Popescu spune despre cooperarea cu România că „este fantastică”. Foto: Profimedia

Cooperarea moldo-română este fantastică, este atât de intensă, încât, deseori, Chişinăul nici nu reuşeşte să menţină informaţia despre cât de repede avansează lucrurile în cele zeci şi zeci de domenii de cooperare, a declarat miercuri ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, citat de portalul Deschide.md.

„Cooperarea noastră cu România este fantastică. În mare parte, şi acesta e un lucru pozitiv, cooperarea noastră e atât de intensă între absolut toate ministerele, încât, deseori, nici nu reuşim să menţinem informaţia despre cât de repede avansează lucrurile în cele zeci şi zeci de domenii în care cooperăm. Lucrăm în permanenţă pe toate domeniile, precum energetic, construim interconectarea Chişinău-Vulcăneşti, discutăm cu România despre o nouă interconectare între Bălţi şi Suceava. Ştiţi că în noiembrie 90% din electricitate a venit din România, stocăm în România gaz etc.”, a declarat Popescu în cadrul emisiunii „Dialog Deschis”.

De asemenea, Republica Moldova şi România au o colaborare excelentă şi pe linia serviciilor diplomatice, a adăugat el.

„Adevărul e că practic în toate capitalele lumii, serviciul diplomatic român lucrează pe necesităţile Republicii Moldova cot la cot cu serviciul nostru diplomatic, pentru a promova obiectivele noastre şi pentru a ancora Republica Moldova atât în UE, cât şi în alte relaţii de parteneriate cu alte ţări”, a subliniat ministrul de Externe moldovean, menţionând că un alt domeniu în care România ajută Chişinăul este cel al securităţii.

„Pentru noi este important să dezvoltăm acele parteneriate care ne vor consolida securitatea şi apărarea. România, în primul rând, preşedintele Klaus Iohannis a spus deschis în mai multe rânduri că Republica Moldova nu va fi abandonată în niciun caz pe întreg spectrul de evoluţii, inclusiv în cazul unor evoluţii negative. Pentru noi, acest lucru ne oferă o perspectivă că şi pe viitor vom fi în stare să avansăm în direcţia consolidării securităţii”, a afirmat şeful diplomaţiei de la Chişinău, potrivit Deschide.md, citată de Agerpres.

Vorbind despre ce proiecte noi ar trebui să implementeze împreună cele două maluri ale Prutului, Popescu a pus accentul pe infrastructură, evocând importanţa acesteia pentru interconectarea cu România, precum şi cu spaţiul european.

„Eu, personal, mi-aş dori să avem mult mai multe poduri cu România, fapt care ne va permite să facilităm circulaţia cetăţenilor, să avem mai puţine cozi, să fluidizăm comerţul, în special în contextul blocadei Mării Negre. Sunt convins că unul dintre obiectivele din relaţia noastră cu România din următorii ani este dezvoltarea infrastructurii care ne uneşte, poduri, interconectări electrice, calea ferată, astfel ca Republica Moldova, prin şi alături de România, să fie cât mai integrată, cât mai unită cu spaţiul european”, a conchis Nicu Popescu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...