Medicii români care s-au infectat la Chișinău, folosiți de administrația din Transnistria ca argument pentru a-și justifica deciziile

Data publicării:
conflictul transnistrean marturie grafffiti pe zid de beton
Foto: Lina Grâu (RFE/RL)

Administrația de la Tiraspol invocă exemplul celor șapte cadre medicale din România care s-au contaminat cu SARS-CoV-2 în timpul recentei lor misiuni în Republica Moldova pentru a argumenta de ce are dreptate atunci când interzice medicilor din regiunea transnistreană să traverseze pretinsa graniță a regiunii separatiste și să vină la locurile lor de muncă din localitățile subordonate Chişinăului, relatează Radio Europa Liberă.

Chişinăul a reproșat Tiraspolului de mai multe ori în perioada epidemiei că prin impunerea carantinei nu permite medicilor care locuiesc în regiune să vină în fiecare zi la locurile lor de muncă din localitățile situate în dreapta Nistrului. În replică, responsabilii de la Tiraspol au spus că circulația medicilor ar spori riscul îmbolnăvirii cu Covid-19, „lucru demonstrat de îmbolnăvirea în masă a medicilor români veniți în Republica Moldova”, dar și de „statistica negativă a contaminărilor în rândul lucrătorilor medicali din sistemul de sănătate moldovenesc”, arată un comunicat al Internelor de la Tiraspol.

În plus, Tiraspolul se plânge că autoritățile de la Chișinău ar fi încetinit și blocat importurile în regiunea separatistă pentru anumite produse, inclusiv cu destinație medicală, ceea ce Chişinăul neagă.

La rândul său, Chişinăul solicită desființarea a 18 posturi de control pe care Tiraspolul le-a instalat la începutul pandemiei pe linia administrativă a regiunii separatiste. În felul acesta, nu permite accesul fermierilor la terenuri și nici circulația angajaților școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Teritoriul transnistrean, de doar o jumătate de milion de locuitori, a rupt legăturile cu Republica Moldova după conflictul armat din perioada 1992-1993, în care a fost sprijinit de Rusia. Are propria administrație și ambiții separatiste, fiind zona unuia dintre „conflictele înghețate” rămase după destrămarea URSS.

Editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...