Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce scrie presa din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
maia sandu
Foto: Maia Sandu / Sursa foto: Profimedia Images

Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, ca un impuls semnificativ pentru aspiraţiile Republicii Moldova de a adera la UE şi o palmă clară dată Kremlinului. „Ucraina răsuflă ușurată”, a comentat publicația britanică The Guardian. Agenția de stat a Rusiei, pe de altă parte, îl citează pe Igor Dodon care a declarat că Maia Sandu a ajuns o „rață șchioapă”.

Invazia Rusiei în Ucraina i-a şocat pe mulţi la Chişinău, care se află la doar câteva ore de mers cu maşina de Odesa, oraşul-port ucrainean de la Marea Neagră, iar umbra Kremlinului planează puternic acolo, a scris luni The Guardian. Moscova are 1.500 de soldaţi staţionaţi în Transnistria, o regiune condusă de separatişti pro-ruşi care s-au separat de guvernul Moldovei într-un scurt război în anii 1990.

Rezultatul strâns al referendumului UE a slăbit poziţia lui Sandu, plasând-o în opoziţie directă cu Stoianoglo, un fost procuror general care a depăşit aşteptările, cu 26% din voturi. În cadrul dezbaterii prezidenţiale de la sfârşitul săptămânii trecute, Sandu l-a acuzat pe Stoianoglo că este un candidat de tip „cal troian” pentru interese externe care doresc să preia controlul asupra Moldovei.

Rezultatul va fi un impuls semnificativ pentru Sandu şi pentru agenda sa pe termen lung privind UE, arată publicaţia britanică. De asemenea, Ucraina, al cărei preşedinte, Volodimir Zelenski, a lăudat-o în repetate rânduri pe Sandu, va răsufla uşurată, deoarece mulţi locuitori ai Kievului erau îngrijoraţi de perspectiva ca un preşedinte favorabil Rusiei să conducă ţara care se învecinează cu ei, conchide articolul din The Guardian.

Tot despre a răsufla ușurat scrie și CNN, dar despre guvernul de la Chișinău. Președintele pro-occidental al Republicii Moldova, Maia Sandu, a câștigat un al doilea mandat într-un tur de scrutin la președinție împotriva unui oponent prietenos cu Rusia, într-o cursă care a fost umbrită de afirmațiile de interferență rusă, fraudă a alegătorilor și intimidare în țara candidată la Uniunea Europeană.

Cu aproape 99% din voturi numărate în al doilea tur al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, Sandu avea 55% din voturi, potrivit Comisiei Electorale Centrale, sau CEC, față de 45% pentru Alexandr Stoianoglo, fost procuror general care a fost susținut de Partidul Socialiștilor pro-rus.

Rezultatul va fi o ușurare majoră pentru guvernul pro-occidental, care a susținut puternic candidatura lui Sandu, și impulsul ei pentru relații occidentale mai strânse pe drumul Moldovei către UE.

BBC menționează că Stoianoglo a preluat conducerea inițială și a fost cel mai de succes candidat din Republica Moldova, cu peste 51% din voturi, dar Sandu a câștigat în capitala Chișinău și a dominat complet printre alegătorii din diaspora.

În timp ce s-a aflat că l-a depășit pe contracandidatul său, duminică noaptea târziu, la sediul ei de campanie s-au auzit ovații și s-a scandat „Victorie”. Cu o voce răgușită, ea și-a lăudat compatrioții care au salvat Moldova și au dat „o lecție de democrație, demnă de a fi scrisă în cărțile de istorie”.

Consilierul pentru politică externă al Maiei Sandu, Olga Roșca, a declarat pentru BBC că este mândră de rezultat.

Întrebată dacă este surprinsă că Stoianoglo a câștigat voturile în Republica Moldova, ea a spus că votul din Moldova și din străinătate ar trebui privit ca unul și același: „Nu împărțim niciodată oamenii în moldovenii de acasă și cei expatriați - îi vedem pe moldoveni ca o singură familie”.

Și France24 a notat că liderul pro-UE din Moldova, Maia Sandu, a câștigat un tur electoral tensionat, învingându-și rivalul pro-rus într-un vot pe care ea l-a numit „lecție de democrație”. Alegerile, desfășurate pe fondul suspiciunilor de interferență din partea Moscovei, urmează unui referendum care susține apartenența la UE a statului ex-sovietic vecin cu Ucraina.

Al Jazeera scrie că în ciuda victoriei lui Sandu, rezultatele au indicat o polarizare profundă a Moldovei. În timp ce marea diasporă a țării și capitala Chișinău favorizează în mare măsură aderarea la UE, zonele rurale și regiunile separatiste pro-ruse din Transnistria și Găgăuzia se opun aderării la blocul european.

Instituția media îl citează pe Cristian Cantir, profesor asociat de relații internaționale din Moldova la Universitatea Oakland, care a spus că rezultatul alegerilor nu va atenua tensiunile geopolitice: „Dimpotrivă, mă aștept ca polarizarea geopolitică să fie amplificată de campania pentru alegerile legislative din 2025”.

Kiev Independent titrează „Sandu câștigă în Moldova în ciuda intervenției „fără precedent” a Rusiei”, într-un articol care descrie încercările Kremlinului de a manipula alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova, pentru a deraia țara de la traseul pro-european.

TASS, principala agenție de stat a Rusiei, cu sediul la Moscova, a comentat realegerea Maiei Sandu pentru un nou mandat, după o campanie electorală care „s-a desfășurat în contextul unor presiuni serioase din partea autorităților de la Chișinău”.

Agenția Kremlinului scrie că politicienii din opoziție au fost supuși în mod regulat perchezițiilor și rețineri, că li s-au deschis în mod repetat dosare penale, iar multe instituții de presă au fost închise.

În articolul care o dă câștigătoare pe Sandu, TASS subliniază faptul că în Rusia, unde, după diverse estimări, locuiesc de la 30.000 la 500.000 de moldoveni, conducerea Republicii Moldova a deschis doar două secții de votare, și doar la Moscova. Drept urmare, mulți oameni, inclusiv cei care au venit la Moscova pentru a vota, au fost nevoiți să stea într-o coadă uriașă și în cele din urmă nu au mai apucat să voteze.

Cetățenii care trăiesc în țara lor natală au refuzat să aibă încredere în Sandu și ea s-a transformat într-o rață șchioapă", a spus Igor Dodon, pentru agenția rusă de presă TASS.

Igor Dodon, fost președinte și liderul celui mai mare partid pro-rus de opoziție din Moldova, a făcut referire la faptul că majoritatea celor care au votat în interiorul Moldovei l-au preferat pe Stoianoglo în proporție de 51,19%, cu trimitere la expresia „lame duck” (rață șchioapă) care este folosită în SUA pentru oficialii care își pierd mandatul și asigură conducerea în perioada de interimat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri