Miza gazoductului Balkan Stream. Bulgaria vrea să recupereze timpul pierdut în pandemie și speră să termine giganticul proiect în 2020

Data publicării:
Bulgarian Prime Minister Borisov and Serbian President Vucic inspect Balkan Stream gas line construction site
FOTO: Agerpres

Autorităţile de la Sofia speră să termine gazoductul Balkan Stream, o prelungire pe teritoriul Bulgariei a conductei ruseşti TurkStream, până la finele acestui an, a declarat luni premierul bulgar Boiko Borisov. El a adăugat că cele trei luni de întârziere din cauza pandemiei vor fi recuperate, transmite Reuters.

Conducta denumită Balkan Stream va avea o lungime de 474 de kilometri care ar urma să transporte, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa Bulgariei cu Turcia, scrie Agerpres.

Contractul în valoare de 1,1 miliarde de euro a fost semnat de Bulgaria anul trecut cu grupul Arkad din Arabia Saudită.

Conform acordului semnat cu firma saudită, Balkan Stream trebuia să devină operaţională încă din 2020.

Carantina impusă de pandemia de coronavirus a întârziat lucrările de construcţii.

"Să sperăm că pandemia de coronavirus a trecut", a declarat Boiko Borisov după ce a vizitat şantierul gazoductului împreună cu premierul Serbiei, Alexander Vucic, primul lider străin care a vizitat Bulgaria după ridicarea restricţiilor de călătorie.

"În pofida celor două-trei luni de întârzieri sperăm să respectăm termenul limită şi să terminăm conducta până la finele anului", a adăugat Borisov.

Premierul bulgar a precizat că Balkan Stream ar putea transporta aproximativ 20 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an.

Ar fi vorba în principal de gaze naturale ruseşti dar şi gaze de la un terminal de gaze lichefiate, care este construit în prezent în nordul Greciei, precum şi gaze naturale din Azerbaidjan, a spus Borisov.

"De această diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze naturale va beneficia nu doar Bulgaria ci şi Serbia şi întreaga regiune", a apreciat Borisov.

În paralel, Bulgaria construieşte un interconector de gaze cu Grecia, care ar trebui şi el să fie gata până la finele anului.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri