Ministrul rus al Apărării susține că NATO simulează cu regularitate atacuri cu rachete împotriva Rusiei

Data publicării:
Avion de vânătoare F-15 Eagle.
Avion de vânătoare F-15 Eagle. Foto: Facebook / US Air Force

Avioane ale ţărilor NATO efectuează cu regularitate zboruri în cadrul cărora simulează atacuri cu rachete împotriva teritoriului Rusiei, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu într-un interviu difuzat duminică seara de postul televiziunii publice Rossia-24, evocând un survol recent al unor bombardiere strategice americane B-52H Stratofortress deasupra Mării Baltice, scrie Agerpres.

"Alt lucru ne alarmează mai mult: dacă înainte, cu o anumită frecvenţă, desigur nu aşa ca în prezent, era vorba în principal de avioane de recunoaştere, la ora actuală au început survoluri regulate şi zboruri de antrenament implicând simularea unor lovituri cu rachetă, inclusiv prin utilizarea unui număr mare de avioane", a afirmat Şoigu.

Ministrul rus a spus că 'este poate pentru prima oară când, după mai multe evenimente în care au fost implicate avioane, aparate cu rază lungă de acţiune B-52H se apropie de graniţele noastre'.

Din 24 august până în 3 septembrie, potrivit lui, Rusia şi-a ridicat avioanele de zece ori de la sol pentru a intercepta aparate NATO de recunoaştere deasupra mărilor Baltică, Neagră şi Barenţ.

La 31 august, mijloace ruseşti de control al spaţiului aerian deasupra Mării Baltice au detectat 'trei ţinte aeriene' apropiindu-se de graniţa de stat a Federaţiei Ruse, notează TASS. Pentru identificarea şi interceptarea lor, armata rusă a ridicat de la sol trei avioane de vânătoare Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Flotei ruse de la Marea Baltică. Acestea au interceptat trei bombardiere americane B-52H Stratofortress şi au revenit la bază după ce aparatele americane s-au îndepărtat de frontiera rusă, conform agenţiei de presă TASS.

La 4 septembrie, sistemele de control ruseşti al spaţiului aerian au detectat trei bombardiere americane B-52H Stratofortress apropiindu-se de graniţa de sud a Federaţiei Ruse. Pentru interceptarea lor, forţele ruse au ridicat de la sol patru avioane de vânătoare Su-27 şi patru avioane de luptă multirol Su-30, Moscova denunţând că aparatele americane s-au apropiat de peninsula Crimeea dinspre teritoriul Ucrainei.

Media de stat ruse, între care publicaţia pro-Kremlin Vzgliad, au denunţat imediat vineri că Ucraina ar putea deveni cap de pod pentru un atac nuclear al SUA împotriva Rusiei.

În timp ce bombardierele americane se apropiau de Crimeea de pe teritoriul ucrainean, avioane de recunoaştere a NATO veneau spre Crimeea dinspre Marea Neagră, a scris presa rusă, citând surse occidentale.

Bombardierele B-52 Stratofortress au fost într-adevăr însoţite de avioane de recunoaştere şi supraveghere aeriană occidentale care au urmărit reacţia sistemului antiaerian rusesc la zborurile avioanelor strategice americane, a relatat tot atunci publicaţia americană The Drive. Avioanele RC-135V/W, Airseeker şi Sentinel R1, destinate în special recunoaşterii electronice, ar fi putut colecta informaţii despre modul de reacţie al sistemelor integrate de apărare antiaeriană ale Rusiei şi al altor unităţi de comandă, conform aceleiaşi publicaţii.

Survolul spaţiului ucrainean de către un grup de bombardiere strategice americane B-52H efectuat vineri a demonstrat capacitatea NATO de descurajare a Rusiei, a declarat Comandamentul Forţelor Aeriene ale SUA din Europa şi Africa (USAFE-AFAFRICA), potrivit Interfax.

La rândul lor, SUA şi NATO au acuzat de repetate ori forţele aeriene ruse de interceptări 'nesigure şi neprofesioniste' deasupra Mărilor Baltică şi Neagră.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...