Miniştrii apărării din UE, acord pentru crearea unei misiuni de asistenţă militară pentru Ucraina. Borrell: „Nu e vorba doar de război”

Data publicării:
josep borrell close up
Josep Borrell, la întâlnirea miniștrilor apărării din UE, în Cehia. Foto: Profimedia

Miniştrii apărării din Uniunea Europeană au ajuns la un acord pentru a începe demersurile necesare pentru crearea unei misiuni de asistenţă militară pentru Ucraina, a anunțat marţi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell. Se cunosc însă puține detalii despre ce va presupune această asistență militară, mai ales că unele țări UE au exprimat rezerve în privința inițiativei.

„Nu e vorba doar de război, ci şi de modul în care este el purtat, de instruirea militarilor”, a declarat Josep Borrell marți, după o reuniune informală a miniştrilor europeni ai apărării la Praga, Cehia deţinând preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

„Există multe iniţiative de instruire, însă nevoile sunt enorme şi trebuie să asigurăm coerenţa acestor eforturi”, a mai afirmat Borrell, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

„Pot spune că toate statele membre sunt de acord în mod clar asupra acestui lucru şi asupra începerii demersurilor necesare pentru a defini parametrii pentru o misiune de asistenţă militară a UE pentru Ucraina”, a mai spus şeful diplomaţiei europene.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Unele țări au rezerve

Josep Borrell, care a organizat reuniunea de marţi alături de preşedinţia cehă a Consiliului UE, a propus această iniţiativă săptămâna trecută.

Au fost divulgate puţine detalii, însă, potrivit lui Borrell, soldaţi ucraineni, care luptă împotriva invaziei ruse, ar putea fi instruiţi în statele membre ale UE.

„Este clar că trebuie să fim rapizi şi ambiţioşi”, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

Însă, înainte de întâlnire, unii miniştri au fost mai puţin optimişti.

„Rămâne de văzut dacă acesta este cel mai bun mod de a ajuta. Nu sunt atât de sigur”, a declarat ministrul luxemburghez al apărării, François Bausch.

„Poate că acest lucru s-ar putea face mai rapid şi mai uşor la nivel bilateral, sub coordonarea UE”, a spus el.

Ministrul austriac, Klaudia Tanner, a exprimat îngrijorări similare.

„Prima chestiune este să se clarifice dacă o astfel de misiune poate fi cu adevărat creată”, a precizat ea, adăugând că misiuni similare au fost desfăşurate în afara UE.

„Din punctul nostru de vedere, numeroase chestiuni rămân fără răspuns”, a declarat Klaudia Tanner.

Favorabil proiectului, ministrul slovac, Jaroslav Nad, a precizat că ţara sa este gata să găzduiască astfel de antrenamente. „Cred că vom găsi o soluţie”, a declarat el.

Ministrul olandez, Kajsa Ollongren, a subliniat că ţara sa „va răspunde favorabil” planului lui Borrell. „Instruim deja soldaţi ucraineni în Olanda”, a insistat ea, evidenţiind de asemenea şi o colaborare cu Germania pentru instruirea în deminare.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...