Minerii polonezi au protestat față de închiderea minelor de cărbune

Data actualizării: Data publicării:
mineri cu pancarte protesteaza in fata reprezentantei comisiei europene la varsovia
Minerii polonezi au protestat în fața Reprezentanței Comisiei Europene din Varșovia față de proiectul de a opri exploatarea cărbunelui Foto: Profimedia Images

Aproximativ 200 de mineri au protestat sâmbătă în fața Reprezentanței Comisiei Europene la Varșovia, nemulțumiți de planurile de închidere a minelor de cărbune, despre care spun că vor duce la șomaj și la creșterea prețurilor la combustibili, relatează Euronews.

Guvernul polonez a promis eliminarea treptată a exploatării cărbunelui, ca parte a eforturilor de combatere a încălzirii globale.

„Suntem de acord cu transformarea energetică, dar în condiții echitabile. Cu calm și fără grabă, astfel încât fiecare loc de muncă ce urmează să fie lichidat să fie înlocuit cu un loc de muncă într-o industrie conexă, unde câștigurile sunt similare, unde te bucuri de respect și prestigiu similare. Nu suntem de acord cu locuri de muncă de mâna a doua”, a declarat în fața protestatarilor Sebastian Kocwin, reprezentant al unei uniuni sindicale naționale.

Mai mult de jumătate din producția poloneză de energie electrică se bazează pe cărbune și mulți polonezi susțin că ar trebui ca lucrurile să continue în același fel.

„Polonezii nu vor fi de acord cu o creștere drastică a prețurilor la energie”, a declarat deputatul Janusk Kowalski, membru al partidului Solidaritatea, prezent la protest. „Independența energetică se obține bazându-te pe propriile resurse. Polonia are cărbune și ar trebui să-l folosim ca să producem energie și să ne încălzim”, spune deputatul.

Protestatarii au înmânat și o petiție reprezentantului Comisiei Europene la Varșovia.

Peste 40 de țări care utilizează cărbunele pentru producerea de energie electrică, printre care Polonia, Vietnam, Canada și Chile, s-au angajat la summitul COP26  să renunțe la exploatarea acestui combustibil fosil până în 2040. 

Pe de altă parte, Polonia a aflat în septembrie că trebuie să plătească o penalitate zilnică de 500.000 de euro către Comisia Europeană pentru că nu a stopat exploatarea minei de cărbune cu carieră deschisă de la Turow, încălcând astfel o decizie a Curții de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pronunțată în urmă cu câteva luni. În ciuda verdictului, autoritățile poloneze au anunțat că vor continua exploatarea minei de la Turrow.

Mina cu carieră deschisă de la Turow, exploatată din 1904, se află în sud-vestul Poloniei, în apropiere de graniţa cu Republica Cehă și cu Germania. Grupul energetic public polonez PGE, care deţine şi operează mina, intenţionează să continue extragerea cărbunelui până în 2044 şi să extindă exploatarea cu 25-30 kilometri pătraţi.

Potrivit autorităţilor cehe, mina are un impact negativ asupra mediului din regiunile frontaliere, localnicii reclamând zgomotul creat, praful generat de exploatare şi periclitarea rezervoarelor de apă potabilă.

CJUE a decis în mai că Polonia trebuie să pună capăt „imediat” exploatării unei mine de cărbune situate în apropiere de Republica Cehă şi ale cărei efecte nocive asupra mediului au fost denunţate de Cehia.

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic