Galerie Foto Mii de oameni au fost evacuați în California din calea unui incendiu violent de vegetație. 1.600 de pompieri s-au luptat cu flăcările
Data actualizării: Data publicării:
Peste 4.000 de persoane au fost evacuate în California din cauza unui incendiu uriaș și violent care a continuat să crească periculos vineri, după ce a izbucnit miercuri după-amiază, în ciuda intervenţiei a 1.600 de pompieri, şi care provoacă îngrijorare în rândul autorităţilor.
De când a izbucnit, miercuri după-amiază, în nordul statului, incendiul Park Fire s-a extins cu o viteză ameţitoare: până vineri, acesta a devastat peste 720 km2 de pădure şi 134 de clădiri, potrivit agenţiei CalFire, relatează AFP, potrivit News.ro.
Incendiul progresează cu viteza mersului unui om într-o regiune rurală situată la trei ore de mers cu maşina la nord-est de San Francisco. Coloana uriaşă de fum negru pe care o generează este atât de vastă încât unii experţi o compară cu norii tipici furtunilor ultra-violente din vestul american.
Flăcările au obligat 4 000 de persoane să evacueze satele Cohasset şi Forest Ranch, iar 400 de persoane să părăsească orăşelul Chico. Acest incendiu puternic de pădure readuce amintiri neplăcute: oraşul Paradise, unde 85 de oameni au murit în 2018 în cel mai mortal incendiu din istoria Californiei, este acum în alertă, iar locuitorii săi trebuie să fie pregătiţi pentru orice eventualitate.
„Trebuie să fiţi pregătiţi să plecaţi”, a afirmat, joi seara, şeriful comitatului Butte, Kory Honea. „Dacă focul se extinde, nu vă pot promite sau garanta că vom putea să vă salvăm viaţa”.
Unii dintre locuitorii care au scăpat de flăcări au descris presei locale evadarea lor stresantă, pe singurul drum forestier accesibil din zonă, unde farurile lor se chinuiau să străpungă fumul negru.
„A fost cu siguranţă înfricoşător, ştiind că era singura cale de ieşire”, a declarat Nikko Shelton pentru Sacramento Bee. „Simt că sunt paralizată. Este suprarealist”, a declarat pentru CBS Julia Yarbough, a cărei casă a fost distrusă de flăcări.
Incendiul este de origine criminală, potrivit autorităţilor. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost arestat preventiv joi dimineaţă după ce a fost văzut împingând o „maşină în flăcări într-o râpă”, potrivit procurorilor locali. Suspectul fusese condamnat la 20 de ani de închisoare în 2003. Cazierul său judiciar include agresiune sexuală asupra unui minor şi jaf armat.
Pe teren au fost trimise întăriri din mai multe părţi ale Californiei pentru a lupta împotriva flăcărilor. Serviciile meteorologice au emis o alertă roşie pentru ziua de vineri, din cauza vânturilor puternice care ar putea contribui la extinderea incendiului. „Nu ne aşteptăm la nicio ameliorare până la mijlocul weekendului”, a avertizat şeful pompierilor din comitatul Butte, Garrett Sjolund.
„Acesta este, într-adevăr, primul incendiu din ultimii ani din California al cărui comportament l-aş descrie drept extraordinar, iar asta nu este un lucru bun”, a comentat joi seara Daniel Swain, specialist în evenimente extreme la Universitatea UCLA.
Acest expert compară megaincendiul cu cele care au devastat California în anii 2010, care au fost printre cele mai grave din istoria acestui stat din vestul SUA. „Singura veste bună este că nu există oraşe importante în calea imediată a incendiului”, a adăugat el, estimând că stingerea focului ar putea dura „săptămâni, dacă nu luni”.