Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată pe stradă în Copenhaga. Ce spun martorii incidentului

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0879753762
Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen. Foto: Profimedia Images

Premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, era în stare de șoc după ce a fost atacată și lovită de un bărbat vineri în centrul capitalei Copenhaga, a relatat agenția de presă Ritzau, citând poliția și biroul premierului, transmite Reuters. Lideri politici europeni, printre care și premierul Marcel Ciolacu, și-au exprimat solidaritatea cu premierul danez.

ACTUALIZARE Sâmbătă, 8 iunie, 07:25 Poliţia din Copenhaga a confirmat că a avut loc un incident în care a fost implicat premierul, dar nu a oferit detalii suplimentare.

„O persoană a fost arestată în acest caz şi este supusă anchetei. Pentru moment, nu avem alte comentarii sau observaţii de făcut”, a declarat poliţia într-un comunicat publicat pe rețeaua X.

Doi martori, Marie Adrian şi Anna Ravn, au declarat pentru cotidianul danez BT că au văzut-o pe Mette Frederiksen sosind în piaţă în timp ce stăteau lângă o fântână în jurul orei 18.00 (16.00 GMT).

„Un bărbat a venit din direcţia opusă şi a împins-o puternic în umăr, făcând-o să se clatine în lateral”, au povestit cele două femei pentru jurnal.

Deşi a fost „împinsă cu putere”, doamna Frederiksen nu a căzut la pământ, au spus ele.

Tot conform celor doi martori, prim-ministrul a intrat apoi într-o cafenea din apropiere ca să-şi revină.

Ele l-au descris pe individ ca fiind înalt şi slab şi au adăugat că acesta a încercat să dispară repede, dar nu a avut timp să ajungă departe pentru că a fost prins şi pus la pământ de bărbaţi în costum.

Un alt martor, Kasper Jorgensen, a declarat pentru ziarul Ekstra Bladet că l-a văzut pe bărbatul în acuză după ce fusese pus la pământ şi că ceea ce a crede a fi un membru al serviciului de securitate era cu un genunchi pe spatele atacatorului.

„L-au liniştit şi, în timp ce stătea întins acolo, părea confuz şi puţin ameţit”, a povestit Jorgensen pentru cotidian.

Știrea inițială

Premierul danez Mette Frederiksen a scăpat după ce a fost agresată și nu prezenta semne de vătămare, a declarat un locuitor din zonă.

„Prim-ministrul Mette Frederiksen a fost bătut vineri seara la Kultorvet (piața, red.) din Copenhaga de un bărbat care a fost ulterior arestat. Prim-ministrul este șocat de incident”, a declarat biroul acesteia într-un comunicat, fără a da alte detalii.

Poliția din Copenhaga și serviciul național de securitate și informații al Danemarcei au confirmat incidentul, dar au refuzat să ofere mai multe detalii.

„Părea puțin stresată”, a declarat pentru Reuters Soren Kjergaard, care lucrează ca barman în piață, după ce a văzut-o pe șefa Executivului danez escortată de serviciul de securitate, în urma agresiunii.

Ministrul danez al Mediului, Magnus Heunicke, a declarat pe platforma X: „Mette este, în mod natural, șocată de atac. Trebuie să spun că ne cutremură pe toți cei care îi suntem apropiați”.

Bărbatul a fost arestat în urma incidentului, a precizat Ritzau.

Reacții de solidaritate

Premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat solidaritatea cu prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, în urma atacului suferit, declarându-se „șocat” de vestea atacului.

„Violenţa nu îşi are locul în societăţile noastre. Suntem solidari cu tine, dragă Mette, şi cu poporul danez”, a transmis Ciolacu.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene şi candidata principală a Partidului Popular European, de centru-dreapta, la alegerile europene, şi-a exprimat şocul. „Condamn acest act josnic, care contravine a tot ceea ce credem şi pentru care luptăm în Europa”, a spus ea, urându-i premierului danez „putere şi curaj”.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat „indignat” de atacul ”îngrozitor”, adăugând: „Condamn cu fermitate acest act laş de agresiune”.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a scris: „Atacul din această seară asupra premierului danez este îngrozitor. Violenţa nu-şi are locul în politică. Rămâi puternică, Mette!”, a îndemnat-o ea.

Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European a declarat că este alături de Frederiksen - o social-democrată - şi de poporul danez. „Actele de violenţă sunt întotdeauna un atac împotriva democraţiei. Nu ne vom lăsa intimidaţi”, a declarat grupul. Stefan Löfven, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), a declarat: „Întreaga comunitate PES este alături de Mette şi de familia ei. Condamnăm acest atac fără sens. Violenţa politică nu trebuie să aibă loc în societăţile noastre”.

Premierul Suediei, Ulf Kristersson, a declarat: „Mette este o colegă foarte bună şi un partener înţelept. Sper din toată inima că este nevătămată. Un atac asupra unui lider ales în mod democratic este, de asemenea, un atac asupra democraţiei noastre. În această seară, gândurile mele şi ale familiei sunt alături de ea”.

Premierul Finlandei, Petteri Orpo, a declarat că este „profund şocat de agresiunea asupra colegei” sale. „Condamn cu fermitate orice formă de violenţă împotriva liderilor aleşi în mod democratic în societăţile noastre libere. Gândurile mele sunt alături de dumneavoastră şi vă doresc putere în aceste momente dificile”, a transmis el.

Premierul Letoniei, Evika Siliņa, a declarat, de asemenea, că este „profund şocată”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...