Mesajul lui Putin de Anul Nou: „Corectitudinea morală şi istorică” este de partea Rusiei. „Pentru asta luptăm astăzi”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

„Corectitudinea morală şi istorică” este de partea Rusiei, a declarat sâmbătă reşedintele rus Vladimir Putin, în mesajul de Anul Nou, în plină ofensivă în Ucraina şi în plină criză cu Occidentul.

Potrivit lui Putin, anul 2022 a fost bogat „în evenimente cu adevărat decisive şi importante”, care „pun bazele (...) adevăratei noastre independenţe”.

„Pentru asta luptăm astăzi, protejându-ne poporul în propriile teritorii istorice, în noile entităţi constitutive ale Rusiei”, a adăugat el în acest mesaj transmis de televiziunea publică, relatează AFP şi Reuters, pteluate de Agerpres.

Putin a mai declarat că Rusia nu va ceda în faţa încercărilor Occidentului de a folosi Ucraina ca instrument pentru a o distruge.

Condoleanțe pentru Benedict XVI

Separat, într-un mesaj de condoleanţe transmis Papei Francisc şi făcut public de Kremlin, Putin a salutat memoria fostului papă Benedict al XVI-lea după decesul acestuia anunţat sâmbătă de Vatican.

„Benedict al XVI-lea a fost o personalitate religioasă şi de stat eminentă, un apărător hotărât al valorilor tradiţionale creştine”, a adăugat liderul de la Kremlin.

„Voi păstra pentru totdeauna amintiri luminoase cu el”, a mai spus Putin.

Preşedintele rus se prezintă ca un apărător al valorilor conservatoare, denunţând mereu declinul moral al Occidentului, în special datorită acceptării comunităţii LGBT.

Anterior, Patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse a salutat la rândul său memoria fostului papă Benedict al XVI-lea, un apărător al „valorilor tradiţionale”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei