Mesajul Ambasadei Israelului după moartea tinerei cu cetățenie română ucise de Hamas. Inbar era cunoscută în lume cu numele "Pink"

Data actualizării: Data publicării:
Inbar Haiman
Inbar Haiman a fost ucisă de teroriștii Hamas. FOTPO: Facebook Ambasada Israelului

Ambasada Statului Israel la Bucureşti a transmis un mesaj după decesul tinerei cu cetățenie română, ucisă de Hamas. Oficialii ambasadei vorbesc despre Inbar ca fiind artista cunoscută în Israel şi în lume cu numele "Pink".

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat sâmbătă decesul unui alt ostatic cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, în Fâşia Gaza.

''Am aflat cu profundă tristeţe vestea care confirmă decesul tinerei Inbar Haiman, ucisă de teroriştii Hamas. În vârstă de doar 27 de ani, Inbar avea cetăţenie română şi era studentă la Arte. Executa lucrări de artă stradală deosebite şi numele sub care era cunoscută în Israel şi în lume era 'Pink', semnătura ei inconfundabilă'', precizează Ambasada Israelului pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aceasta fusese răpită de teroriştii Hamas pe 7 octombrie, în timp ce se afla la festivalul de muzică Nova.

''De atunci, colegii ei de breaslă îi inscripţionau numele pentru a cere eliberarea ei, 'Free Pink'. Suntem alături de părinţii, fratele şi partenerul ei de viaţă în acest moment cumplit de dureros'', mai scrie Ambasada.

Potrivit MAE, printre persoanele ţinute ostatice în Fâşia Gaza se mai află un singur român cu dublă cetăţenie, context în care Ministerul Afacerilor Externe reiterează necesitatea eliberării tuturor ostaticilor din Fâşia Gaza.

Ambasada României la Tel Aviv menţine contactul cu autorităţile israeliene, preciza MAE. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri