Mesaje anti-război la talk-show-ul unuia dintre cei mai loiali propagandiști ai Kremlinului

Data publicării:
Jurnalistul Vladimir Soloviov
Jurnalistul Vladimir Soloviov FOTO: Profimedia Images

Câțiva invitați la o televiziune de stat din Rusia au început să critice războiul Rusiei împotriva Ucrainei chiar în timpul talk-show-ului unuia dintre cei mai devotați propagandiști ai Kremlinului.

„Serile cu Vladimir Soloviov”, un talk-show difuzat de canalul Rusia-1, găzduit de Vladimir Soloviov, un loial al președintelui Vladimir Putin, s-a îndepărtat de directivele Kremlinului când invitații au început să critice războiul din Ucraina, potrivit The Moscow Times.

„Trebuie să intrăm într-un alt Afganistan, chiar și mai rău?” a întrebat academicianul Semion Bagdasarov. Apoi Karen Șahnazarov, regizor de filme, a pus la îndoială decizia Kremlinului de a porni un război în Ucraina vecină, spunând că asta riscă să izoleze Rusia și să-i îndepărteze chiar și pe cei mai apropiați aliați ai săi.

„Îmi este greu să-mi imaginez ocupând orașe precum Kievul. Nu îmi pot imagina cum ar arăta asta”, a spus Șahnazarov.

Soloviov a intervenit și și-a întrerupt invitații.

În Rusia, televiziunile de stat sau cele controlate de stat sunt singurele surse de informații pentru cei mai mulți cetățeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. După ce și-a lansat ofensiva, Kremlinul a blocat platformele sociale și canalele media independente. 

Televiziunile de stat nu se abat de la mesajele oficiale ale Kremlinului, iar Soloviev este o voce puternică ce susține campania Rusiei de „denazificare” și „demilitarizare” a Ucrainei. De altfel, Vladimir Soloviov este unul dintre cei vizați de sancțiunile economice instituite în urma invaziei. Lui Soloviov i-au fost înghețate activele din occident și i s-a interzis să călătorească în UE.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...