Mesaj de recunoștință al lui Volodimir Zelenski pentru România și pentru Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis luni, la orele amiezii, un mesaj de recunoștină pentru România și i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru sprijinirea aderării țării sale la Uniunea Europeană.

„Sunt recunoscător României pentru contribuția sa semnificativă la capacitățile de apărare ale țării noastre. Îi sunt recunoscător lui Klaus Iohannis pentru sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Simțim sprijinul politic și de apărare al partenerilor noștri”, este mesajul postat pe Twitter de Zelenski.

Luni dimineață, președintele ucrainean a cerut ca țara sa să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. El spune că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, invadată de Rusia, ci pentru toată Europa.

„Soldații noștri nu luptă doar pentru țara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toți copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toți europenii și cel mai important, să fim la egalitate. Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta am meritat. Sunt sigur că este posibil”, a spus el într-un mesaj televizat.

Şi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson le-a mulţumit autorităţilor şi cetăţenilor români

Şi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson le-a mulţumit autorităţilor şi cetăţenilor români pentru modul în care au venit în sprijinul refugiaţilor din Ucraina.

"Cel mai important mesaj al meu este: mulţumesc, România. (...) Vremea este foarte rece, dar primirea este călduroasă. În aceste vremuri foarte dificile, când vedem din nou război în Europa, când vedem agresiunea lui Putin asupra unei ţări vecine suverane, să vezi cum cetăţenii din judeţul Suceava, români din toată ţara, societatea civilă, autorităţile îi întâmpină cu căldură pe refugiaţi este emoţionant. Arătând solidaritate, arătăm că ne bazăm pe alte valori decât Putin şi punem în practică aceste valori. Cu toţii am văzut, în ultimele zile, unitatea, o acţiune fermă (...) din partea Uniunii Europene, cum nu am mai văzut niciodată până acum, pentru că este necesar", a spus Ylva Johansson luni, la finalul unei vizite în tabăra mobilă de asistenţă umanitară din zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret.

Ea s-a declarat impresionată de modul în care autorităţile române şi cetăţenii au acţionat, dar a subliniat că este nevoie şi de implicare din partea Uniunii Europene să acorde susţinere financiară, materială şi în resursă umană.

România a decis duminică trimiterea în Ucraina a unei a doua tranşe de ajutoare în valoare totală de 3 milioane de euro, sub formă de combustibili, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi medicamente. Totodată, executivul de la Bucureşti şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua răniţi ucraineni în reţeaua sanitară din România.

Potrivit estimărilor ONU, este de aşteptat ca patru milioane de ucraineni să-şi părăsească ţara ca refugiaţi. Majoritatea dintre aceştia sunt femei şi copii, în condiţiile în care bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 ani şi 60 de ani sunt obligaţi să rămână în ţară, în virtutea stării de urgenţă. 

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri