Meleşcanu, în Belarus pentru a marca "trendul ascendent al relațiilor bilaterale"

Data actualizării: Data publicării:
17.11.09_makei_romania_5
Foto: MAE

În perioada 9-10 noiembrie, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, s-a aflat în vizită oficială în Belarus, unde i-a transmis omologului său, Vladimir Makei, că România "va continua să încurajeze dezvoltarea dialogului și cooperării dintre UE și Republica Belarus".

17.11.09_makei_romania_5
Foto: MAE

Potrivit unui comunicat al MAE, vizita lui Teodor Meşeşcanu "se înscrie în trendul ascendent al relațiilor bilaterale din ultimii ani, pe fondul evoluţiilor pozitive înregistrate în relaţiile dintre UE şi Republica Belarus, în care România a jucat un rol important", pretextul deplasării fiind aniversarea a "25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări (14 februarie 1992)".

Sursa ciatată mai arată că la Minsk a fost lansată o emisiune filatelică comună cu reprezentări ale pictorilor Corneliu Baba și Mihail Savitski, precum și un volum de poezii ale marelui poet Mihai Eminescu traduse în limba belarusă. 

"În cadrul discuțiilor, șefii celor două diplomații au trecut în revistă stadiul actual și perspectivele relațiilor româno-belaruse: dialogul pe linia ministerelor de externe, schimburile comerciale, legăturile economice, cadrul juridic, contactele parlamentare și proiectele în domeniile culturii, educației, people-to-people și pe linie academică. Au fost abordate, de asemenea, perspectivele relațiilor UE-Republica Belarus, în contextul Summitului Parteneriatului Estic din noiembrie 2017, cooperarea româno-belarusă în format multilateral, inclusiv pe linia Națiunilor Unite, problematica regională şi alte subiecte de interes pentru ambele părți", se precizează în comunicatul MAE.

Acesta din urmă mai subliniază faptul că ministrul Meşelşcanu i-a transmis omologului său că "România a încurajat și va continua să încurajeze dezvoltarea dialogului și cooperării dintre UE și Republica Belarus, salutând rezultatele recentei deschideri în relațiile bilaterale și sprijinind menținerea angajamentului Republicii Belarus pentru consolidarea procesului de reformă internă și în domeniul drepturilor omului".

Comunicatul integral al MAE român, AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...