Video Melania Trump, la Fox News, într-unul dintre rarele interviuri: „Țara suferă. Avem războaie în jurul lumii. Soldații mor”

Data actualizării: Data publicării:
Fosta Primă Doamnă Melania Trump. Foto- Profimedia Images
Fosta Primă Doamnă Melania Trump. Foto- Profimedia Images

Melania Trump a oferit primul interviu după o perioadă de doi ani în care a evitat aparițiile publice. Cu ocazia lansării cărții sale, „Melania”, fosta Primă-Doamnă a SUA, a vorbit despre episoadele care au tulburat liniștea familiei Trump. În timp ce își promova cartea de memorii, fosta Primă Doamnă a declarat pentru Fox News că a dat vina pe democrați și pe membrii presei pentru tentativele de asasinare a soțului său, scrie The New York Times.

Melania Trump a analizat situația economică a SUA în mandatul lui Joe Biden și susține că lucrurile se desfășurau pe un plan pozitiv în mandatul soțului ei. 

„Economia nu decurge grozav. Inflația este mare și, dacă comparăm acești patru ani sub această administrație față de patru ani sub soțul meu, el conducea țara prin pace, prin putere. Și granița era mai sigură ca niciodată. Nu am avut războaie. Oamenii aveau slujbe și își puteau întreține familiile, așa că eu cred că oamenii ar trebui să decidă ce vor cu adevărat pentru această țară. Așa că totul este în mâinile poporului american pe 5 noiembrie”. 

„Țara suferă. Oamenii nu sunt capabili să cumpere cele de necesitate obișnuite pentru familiile lor. Avem războaie în jurul lumii. Soldații mor. Granița este deschisă și periculoasă”, a spus Melania Trump în cadrul emisiunii „Fox & Friends”, prezentată de Ainsley Earhardt. 

Doamna Trump, care își promovează cartea de memorii, este o persoană foarte retrasă. Chiar și în calitate de Primă Doamnă, aparițiile sale publice au fost sporadice și a dus o viață care a ținut-o în mare parte departe de ochii din exterior. Viața ei de după mandatul prezidențial al soțului la Casa Albă a fost la fel de izolată, o realitate care a reieșit din interviu.

A fost în mare măsură absentă din campania electorală și nu a fost lângă soțul ei în timpul celor două recente tentative de atentat la viața acestuia. După ce un bărbat înarmat a fost reținut în timp ce soțul ei juca golf la clubul său din Florida pe 15 septembrie, Melania Trump, care se afla în New York, a sunat pentru a se asigura că Trump este în siguranță.

CITIȚI ȘI: Melania Trump pune la îndoială dorința administrației Biden de a afla adevărul despre tentativa de asasinat asupra soțului ei

Melania Trump a vorbit despre tentativele de asasinat asupra soțului ei și cum au surprins-o aceste evenimente, mai ales cel în urma căruia Donald Trump a fost rănit la ureche, de la Butler – Pennsylvania. „Am fugit la televizor și m-am uitat la el”, și-a amintit Melania.

„Nu am văzut live, dar poate, știi, trei minute, câteva minute mai târziu. Dar când l-am văzut, eu, știi, a fost doar… Nimeni nu știa încă. Pentru că atunci când îl vezi pe podea și nu știi, nu știi ce s-a întâmplat cu adevărat”. Doar două luni mai târziu, fostul președinte a trăit un alt episod neplăcut, de data asta pe terenul de golf Trump International din West Palm Beach, Florida. Atunci, țeava armei de foc a lui Ryan Routh a fost zărită printre tufișuri. 

Melania se afla la New York atunci, dar a vorbit imediat cu Donald Trump la telefon pentru a se asigura că totul este bine. „Băieții care au fost, echipa, au fost fantastici. Și cred că ambele evenimente au fost cu adevărat miracole. Dacă te gândești cu adevărat la asta, 13 iulie a fost un miracol. Cum… așa de mult, și el a putut, știi, nu putea fi cu noi.” 

Soţiile politicienilor joacă în general un rol important în campaniile electorale, însă Melania Trump a evitat adunările electorale ale soţului său, alimentând speculaţiile cu privire la relaţia din cuplu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump revine și spune că i s-a făcut „scârbă” de Zelenski și că acesta „nu are nicio...
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Guvernul anunță un nou ajutor la pensie pentru plata facturilor. Cardul de energie NU se mai încarcă
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”