Medvedev, despre obiectivul Rusiei în Ucraina: Trebuie să fie cucerirea Kievului. Este un oraș rusesc

Data publicării:
Dmitri Medvedev
Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, spune că rușii trebuie să cucerească capitala Ucrainei, „dacă nu acum, peste ceva timp”. Acesta reia discursul Kremlinului care susține că Kievul este „oraș rusesc”.

Medvedev a fost întrebat unde ar trebui să se oprească armata rusă în Ucraina.

„Unde ar trebui să ne oprim? Nu știu, dar vă spun că avem multă treabă de făcut. (...) Va fi la Kiev? Probabil, da. Trebuie să fie Kievul. Dacă nu acum, peste ceva timp. Din două motive: Kiev este oraș rusesc. Doi, este o amenințare existențială pentru Federația Rusă. Amenințarea este internațională. Chiar dacă Kievul este un oraș cu rădăcini rusești, este condus de inamicii Rusiei, în frunte cu Statele Unite”, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aceasta a vorbit și despre posibilitatea ca rușii să înainteze spre Gurile Dunării.

„Odesa, vino acasă! Așteptăm Odesa să fie parte aFederației Ruse. Este orașul nostru rusesc”, a spus Medvedev.

La finalul săptămânii trecute, fost locțiitor al lui Putin la Kremlin amenința din nou cu războiul nuclear, spunând că Rusia va declanșa un război nuclear dacă Ucraina își atinge obiectivul de a recuceri teritoriile furate de ruși, revenind la granițele sale din 1991.

Medvedev spune că dacă s-a întâmpla acest lucru, regimul criminal de la Kremlin va bombarda nuclear nu doar Kievul, ci și Berlinul, Londra, Washington și alte lor „puse de multă vreme ca ținte ale triadei nucleare rusești”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri